Se afișează postările cu eticheta Aeroportul Internațional Henri Coandă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Aeroportul Internațional Henri Coandă. Afișați toate postările

joi, 1 aprilie 2021

Airport Museum

 


Aeroportul Internațional Henri Coandă 


București


30 martie - 30 septembrie 2021




    Airport Museum este organizat din ințiativa comună a Art Safari și a Companiei Naționale Aeroporturi București și este rezultatul unui parteneriat cultural prin care se dorește promovarea artei românești, atât istorice, de patrimoniu, cât și contemporane.



  Urmând modelul marilor aeroporturi din lume – San Francisco, Istanbul, Amsterdam ori Shanghai - care expun în terminalele lor importante exponate reprezentative pentru istoria și arta țării gazdă, vitrinele expoziționale din Aeroportul Internațional Henri Coandă București vor contribui la comunicarea identității naționale prin artă vizuală și la înfrumusețarea experienței călătorilor.



    Prima expoziție găzduită de Art Safari Airport Museum este organizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu și cuprinde câteva dintre picturile reprezentative pentru compunerea patrimoniului recent al Pinacotecii – Alexandru Ciucurencu, Vasile Grigore, Ion Musceleanu, Spiru Vergulescu, Ion Grigore, Zamfir Dumitrescu, Gheorghe Spiridon și Vasile Brăescu – dar și lucrări de artă contemporană semnate de Sami Briss, Georges Mazilu, Ana Ruxandra Ilfoveanu, Petre Velicu, Felix Aftene, Irina Dragomir, Dumitru Macovei sau Petru Pădurariu.

Foto: sorinstana.ro


miercuri, 26 iunie 2019

România - A Human Report




Arta plastică contemporană românească 


Aeroportul Internațional Henri Coandă, București 


1 - 31 iulie 2019





    Dacă planifici o vacanță ce implică aeroportul, nu ezita să vezi o expoziție semnată de Elite Art Gallery! Aceasta se va ține în perioada 1-31 iulie și este găzduită de Aeroportul Internațional Henri Coandă din București în zona de plecări.