Muzeul Municipal Câmpulung
1 martie - 30 aprilie 2023
Muzeul Municipal Câmpulung are deosebita plăcere de a vă
invita la vizitarea unei noi expoziții temporare deschisă în perioada 1 Martie
– 30 Aprilie 2023, în cadrul Secției de Istorie, Artă Plastică și Științele
Naturii.
Expoziția temporară: Sculpturi din colecțiile Muzeului
Municipal Câmpulung cuprinde un număr de 13 opere de artă ce surprind atât
frumusețea feminină, cât chipurile unor bărbați celebri precum: George Enescu,
Vasile Lupu sau Dimitrie Nanu.
Operele expuse poartă semnăturile unora dintre cei mai mari
sculptori români: Oscar Han, Constantin Baraschi, Mihai Onofrei, Dimitrie
Mățăoanu, Spiridon Georgescu și Ion C. Dimitriu Bârlad.
Vă așteptăm cu mult drag să descoperiți minuțiozitatea artiștilor în realizarea unor opere formidabile ce au dat viață nemuritoare lutului, bronzului, pietrei, marmurei sau lemnului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu