marți, 27 septembrie 2022

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

 


Expoziție de fotografie, 


Biblioteca Națională a României, București 


27 septembrie 2022




    Începând cu ora 17:00, vizitatorii vor putea admira imagini ale frescelor ce îl reprezintă pe Sfântul Ioan cel Nou, reproduse după pictura mănăstirilor Dobrovăț, Arbore, Humor, Moldovița, Sucevița, Voroneț, Dragomirna, precum și din Paraclisul turnului clopotniță al Mănăstirii Bistrița – Neamț, din Catedrala Arhiepiscopală – Roman, din Biserica Sfântul Dumitru din Suceava și, nu în ultimul rând, ilustrări ale vieții sale din Biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava.

    Iar pentru a ne introduce cât mai lin în atmosfera plină de spiritualitate a acestui eveniment, Grupul Dimitrie Suceveanu al Catedralei Arhiepiscopale va susține un concert de muzică psaltică.

    Cu același prilej, Biblioteca Națională a României, urmându-și misiunea de promovare a valoroaselor sale colecții, întregește acest eveniment cu o expoziție de carte dedicată mănăstirilor incluse în patrimoniul UNESCO, expoziție ce reunește peste 200 de lucrări din fondurile sale curente, o invitație deschisă de a călători printre cele mai renumite frumuseţi ale României, comori vechi, care trebuie cunoscute, înţelese şi iubite, o adevărată carte de vizită de oferit celor ce vor să descopere România, să-i înțeleagă istoria și, mai ales, spiritualitatea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu