Muzeul Național al Literaturii Române
București
2 - 18 iunie 2022
Curator: Relu Bițulescu
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66
„Memorabilia este o poveste. Nici lungă, nici scurtă, nici
veselă, nici tristă, ci doar o poveste, despre muzica unor spectacole, despre
spațiul sonor al acestora. O întoarcere în timp, la teatrele, actorii,
regizorii, scenografii, coregrafii, la oamenii deosebiți pe care i-am întâlnit
și pe care nu-i pot uita. 118 spectacole, 54 de teatre, 61 de regizori, nu sunt doar niște cifre, sunt, într-un fel,
răsplata osanalelor închinate Euterpei, Terpsihorei şi Thaliei. O permanentă
zbatere între curte și grădină pe scândura netedă, alunecoasă a scenei, aidoma
punții unei nave, între pupa și prora, în plină furtună.
Este un legământ
artistic, între prieteni nepereche care sfidează timpul şi legile acestuia.
Consider că, în 50 de ani minunați petrecuți în această familie deosebită a
teatrului românesc, în care am beneficiat pe deplin de iubirea, respectul și
încrederea colegilor mei, am astăzi deosebita onoare de a le mulțumi din toată
inima.
În rest sunet, lumini, paiete, sclipici, emoții, trăiri,
nisip, apă, vânt… După tot ce-a fost rămâne Artistul, fir de nisip cernut cu
grijă și lăsat acolo, pe plaja pustie printre scoici și alge pentru a fi găsit,
poate anul viitor, poate altădată, poate niciodată…
Stingem lumina și dăm liniștea mai tare.” – Nicu Alifantis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu