Muzeul Județean Ștefan cel Mare
Vaslui
24 iunie 2022
În cadrul vernisajului expoziției de etnografie va avea loc
lansarea cărții Timpul sacru. Sărbătorile de altădată, în prezenţa autorului,
cunoscutul etnograf Marcel Lutic. Apărut recent la Editura Vasiliana’98 din
Iași și ajuns la cea de-a treia ediție, volumul, așa cum apare scris pe coperta
interioară, este „prefăcut, mult adăugit și relativ încreștinat”.
Volumul Timpul sacru. Sărbătorile de altădată se constituie într-un reper pentru cunoașterea, studierea, înțelegerea, promovarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial al românilor. Aceasta cuprinde o incursiune în calendarul popular românesc, grupată în capitole: Sărbători domnești sau împărătești, Sărbători ale Maicii Domnului, Sărbători ale sfinților „mari”, Sărbători ale sfinților „mici”, Sărbători precreștine sau băbești și „Poitra” (zile în care se fac praznice). Aceste sărbători creștine şi precreștine de peste an, multe dintre ele uitate sau puțin cunoscute sunt un prilej pentru etnograful Marcel Lutic în a exemplifica, explica și detalia o serie de specificități și unicități a rostului şi ritmului vieţii țăranului român. Cartea reprezintă o iniţiere în semantica creştină şi laică a etnologiei şi etnografiei prin descrierea, într-un mod accesibil cititorilor, a sărbătorilor neamului românesc de dinainte şi după creștinarea sa, valoros patrimoniu autentic şi unic tezaur național.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu