marți, 31 mai 2022

De Ziua Copilului la MNLR

 


Muzeul Național al Literaturii Române 


București 


1 iunie 2022




   Muzeul Național al Literaturii Române vă invită miercuri, 1 iunie 2022, de la ora 10:00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu 8, să participați la Călătoria lui Medilo și alte povești. Invitată: scriitoarea Ioana Nicolaie.

   De la Călătoria lui Medilo, Ioana Nicolaie ne va duce la Salvarea lui Onux, cea mai recentă carte pentru copii a autoarei.

   „Te pomenești că nefericitul era vreun trădător care voia să distrugă arta de pe întreaga planetă! Or, într-un astfel de caz, ea una nu avea decât o singură cale: să-l închidă în peștera înghețată de la îmbinarea x-ului nordic. Cine era trimis acolo nu mai ieșea niciodată la suprafață.“

   Icsa e o planetă aparte din sistemul solar, în forma literei X, care se învârte blând în ritmul unei moriști. Viața se scurge lin pentru locuitorii ei cu X-uri clar conturate pe frunte, până când în lumea lor perfectă ia naștere un copil neobișnuit. Onux, rotund ca un pepene, stârnește groază printre icsilieni, iar aceștia, convinși că apariția unei ființe diferite e semnul unei mari năpaste, decid să scape numaidecât de Onux.

   Ioana Nicolaie a știut dintotdeauna că se va face scriitoare. Îi place să-i asculte pe cei din jur, să citească și să spună povești. A scris, de aceea, patru volume de poezie și cinci romane. Cărțile sale au fost traduse, a fost invitată la numeroase evenimente culturale în țară și în străinătate și a primit numeroase premii. Pasiunea ei cea mai mare este să se plimbe prin lumi fantastice.



    Atât cei mici, cât și cei mari sunt invitați miercuri, 1 iunie 2022, de la ora 11:00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu 8, la un Atelier de ghicitori pentru copii | Cum construim o ghicitoare? Invitată: scriitoarea Simona Epure.

    Simona Epure este o autoare înrolată, de când a început să scrie, sub stindardul literaturii pentru copii. Pe scurt, putem spune că textele ei sunt aproape poveste, aproape teatru, aproape poezie. Această afirmație se întemeiază pe faptul că majoritatea textelor ei sunt în versuri (inclusiv poveștile), au un fir narativ (inclusiv poeziile), deoarece spun mici întâmplări și, nu în ultimul rând, textele ei pot fi interpretate prin mici scenete sau chiar puse în scenă.

    Sub o aparentă seriozitate a textelor, veţi descoperi un umor subtil, însă pe înţelesul copiilor, și care transmite în mod obligatoriu şi un mesaj. Adeptă a educaţiei prin joc şi joacă, autoarea îi conduce pe micii cititori către un scop precis, acela al învățării. Însă învăţarea e fără constrângeri pentru cei care o urmează, citindu-i poeziile şi poveştile. Orice carte parcursă va fi un câștig. Versurile cu rimă şi poveştile în versuri au un farmec aparte, iar sub stratul exploziv de haz, veţi descoperi duioşia cu care sunt înconjurate toate personajele ei.

    Ultima serie a autoarei constă în cele trei cărţi cu ghicitori ilustrate, „croite” gradat pe categorii de vȃrstă şi dificultate, grupate pe subiecte din aceeaşi sferă de interes. Toate textele din această serie sunt adevărate provocări în descifrarea înţelesului lor jucăuş, provocări lansate celor mici, dar şi celor care şi-au păstrat încă farmecul şi inocenţa jocului şi a copilăriei, chiar dacă au crescut mari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu