Muzeul Grăniceresc Năsăudean
Năsăud
12 aprilie 2022
Expoziția se află la a doua ediție, după vernisajul din 2019
de la Bistrița, de data aceasta baza documentară mai veche fiind completată cu
noi informații la care se adaugă și aspecte inedite, neabordate în expoziția
anterioară. Prin intermediul expoziţiei organizatorii propun publicului
interesat prezentarea unui subiect fascinant, dar care din lipsă de informaţii
a fost foarte puţin abordat pentru zona situată în nord-estul Transilvaniei. În
cadrul expoziției se prezintă evenimente petrecute în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial: povestea aerodromurilor militare de la Budac și Mociar,
destinele unor aviatori de diverse naționalități și locurile unor avioane
prăbușite. Expoziția este completată cu o gamă variată de machete istorice
reprezentând principalele tipuri de avioane care au zburat în această parte a
Transilvaniei acum mai bine de 75 de ani.
Coordonatori expoziție: George Marinescu și Daniel Georgiu.
Vă aşteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu