Muzeul Județean de Artă Cercul Artistic Baia Mare
martie 2022
Expoziția temporară Femigrafisme și
Cromatodames, curator drd. Oana Enășel, este o expoziție tematică
dedicată eternului feminin.
Lucrările, 42 de opere alese dintr-o amplă selecție, sunt
preponderent portrete și nuduri, completate de scene de gen (cotidian,
maternitate, viața la țară). Grafica, mai rar expusă și mai puțin cunoscută
publicului, se îmbină cu pictura și e completată de sculptură.
Portretele expuse sunt capodopere ale artei românești și
europene, aparținând unor pictori precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza,
Iosif Iser, Corneliu Baba, Octav Angheluță, János Krizsán, Oszkár Glatz, Hugo
Mund, Paul Erdös.
Tematica nudului feminin cuprinde o varietate amplă de
lucrări, de la crochiuri/eboșe, la studii privind anatomia, ipostaze senzuale și
pline de erotism, chiar dus la extrem erotism în lucrarea lui Ioan Anghel
Negrean (Pat III).
De ce feminin și mai ales de ce etern? Pentru că, indiferent
ce se întâmplă, femeia va fi începutul vieții, educație, grijă, evoluție, va fi
și neliniște, îngrijorare, temere. Și asta pentru că niciodată nu va fi
cunoscută și înțeleasă pe de-a-ntregul!
Expoziția poate fi vizitată în luna martie 2022, în sala de expoziții temporare a Muzeului Județean de Artă Centrul Artistic Baia Mare. Programul de vizitare este de miercuri-duminică, între 10:00 - 17:00 (accesul ultimului vizitator se face la 16:30).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu