Muzeul Vasile Pârvan
Bârlad
15 ianuarie 2022
Cu prilejul acestei mari sărbători, din dorința de a omagia
așa cum se cuvine, pentru tot ceea ce el reprezintă în cultura românească,
Muzeul Vasile Pârvan, în colaborare cu – Centrul Național de Studii Mihai
Eminescu - Memorialul Ipotești propune spre vizionare o foarte interesantă
expoziție de grafică, cu lucrări semnate de artistul Spiru Vergulescu. Acesta,
în anii 1988-1989, a pornit pe urmele Poetului, încercând să vadă tot ce
amintește de Eminescu. Pe lângă imaginile cu satul în care a copilărit Eminescu,
cu pădurea și lacul, Vergulescu a imortalizat imagini pitorești cu târgurile
noastre de altădată, cu casele ale căror trecut este legat de numele poetului.
Botoșani, Iași, București, Blaj, Giurgiu, Târgu Mureș, Oravița, Brașov, Sibiu,
Lugoș, Arad, Văratec își găsesc reprezentarea în grafica prezentă. Periplul pe
urmele Poetului a continuat și peste hotare, Vergulescu surprinzând locuri și
din Cernăuți, Chișinău, Odessa, Viena, Berlin. În colecție se află și portrete
ale celor care au intrat în lumea lui Eminescu. Toate lucrările prezintă la
subsol un mic comentariu scris de pictor, ori un vers sau o strofă dintr-o
poezie semnată de Eminescu.
Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 15 ianuarie 2022, la ora 12:00,
în sala Vasile Palade de la sediul central al muzeului.
Prezintă prof. Gruia Novac
Intrarea este liberă, cu respectarea legislatiei în vigoare,
privitoare la măsurile luate pentru protecția împotriva pandemiei de
Coronavirus.
Organizator
Dr. Mircea Mamalaucă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu