Muzeul Municipiului București
15 decembrie 2021 - 27 martie 2022
Muzeul Municipiului București vă invită să vizitați, la
Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr. 2), începând cu data de 15 decembrie
2021, expoziția tematică Dress Code. Parfum de secol XIX.
Știm că de-abia așteptați o astfel de expoziție, dar... de
ce secolul al XIX-lea? "Este cel mai strălucitor, complex, variat și
prolific veac în privința vestimentației. În spațiul românesc s-a făcut
trecerea de la moda orientală la cea europeană. Existau cutume pentru tipurile
sociale și modul în care își etalau veșmintele", ne dezvăluie curatorul
expoziției, dr Maria Camelia Ene.
Expoziția temporară va include, pe lângă piesele de costum
și accesorii vestimentare, piese de artă decorativă (mobilier, metal,
cristal/porțelan), ceasuri, bijuterii, pictură și gravuri de epocă, fotografii
și cărți poștale din patrimoniul Muzeului Municipiului București care
evidențiază stiluri, eleganță, atitudini, toate gravitând în jurul ideii de
etichetă vestimentară.
***Mai multe detalii despre această expoziție sunt aici: https://fb.me/e/1jVfCqJoz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu