luni, 1 noiembrie 2021

Cu bicicleta prin alte timpuri

 


Muzeul Civilizației Gumelnița 


Oltenița 


2 - 30 noiembrie 2021




    Muzeul Civilizației Gumelnița din cadrul Direcției de Cultură Oltenița, în colaborare cu Muzeul Municipiului București și Primăria mun. Oltenița, vă invită în data de 2 noiembrie, începând cu ora 08:00 la Turnul de Apă să vizitați expoziția de fotografie Cu bicicleta prin alte timpuri”.

   „Expoziţia urmăreşte evidenţierea unor elemente, poate mai puţin cunoscute, despre aspectul şi parametrii bicicletelor de la începutul existenţei lor, precum şi o expunere a evoluţiei acestora în timp.

    Misiunea acestui proiect expoziţional se doreşte a fi punerea în valoare a importantei Colecţii de fotografii deţinută de Muzeul Municipiului Bucureşti, şi prezentarea în faţa publicului a câtorva imagini inedite, făcând astfel apel în special la educarea tinerilor în ideea înţelegerii importanţei şi necesităţii protejării şi conservării patrimoniului istoric şi cultural.

     Nu în ultimul rând, printre obiectivele proiectului expoziţional se numără şi trezirea ori susţinerea interesului comunităţii pentru mijloacele de transport sau relaxare benefice pentru condiţia fizică şi starea de sănătate a omului.” Ana Iacob, muzeograf Muzeul Municipiului București

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu