sâmbătă, 9 octombrie 2021

Exponatul lunii la muzeu

 


Muzeul Banatului Montan 


Reșița 


octombrie 2021




    Piesele propuse pentru a fi expuse în luna octombrie 2021 la Muzeul Banatului Montan din Reșița în cadrul proiectului Exponatul lunii la muzeu sunt 4 brățări de sticlă descoperite în mormintele din necropola medievală de la Cuptoare-Sfogea în timpul campaniilor de săpături efectuate între anii 1976-1982 și 1983-1985. De-a lungul întregii perioade de investigare au fost descoperite peste 300 de morminte de inhumație din care a rezultat un bogat inventar cuprinzând monede și un mare număr de podoabe împărțite în trei categorii: podoabe de cap și gât, podoabe pentru brațe și podoabe pentru mâini. Atrage atenția varietatea materialelor din care au fost confecționate aceste podoabe, de la argint aurit cu pietre semiprețioase, argint, bronz, cupru, la sticlă, lut sau os. Descoperirile monetare au oferit câteva repere pentru datarea mormintelor cu inventar și a obiectelor de podoabă, precum și încadrarea cronologică relativ exactă a duratei de funcționare a necropolei, una din cele mai mari și mai importante necropole medievale a Banatului. Astfel, determinarea cronologică a lotului de monede bizantine, sârbești și maghiare descoperite la Cuptoare probează că ele acoperă o perioadă mai mare de două secole, de la sfârșitul secolului al XII-lea și până în veacul al XIV-lea. Necropola medievală de la Cuptoare atestă astfel existența unei așezări ale cărei începuturi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu