luni, 13 septembrie 2021

În atelierul lui Dumnezeu

 


Arta plastică contemporană românească 


Zsombori Arpad 


Muzeul Orașului Oradea 


14 septembrie - 31 decembrie 2021




    Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal invită publicul larg să viziteze, începînd cu 14 septembrie 2021, expoziția În atelierul lui Dumnezeu, găzduită la secția Muzeul Orașului Oradea (Cetatea Oradea, Piața Emanuil Gojdu, nr. 39-41, Corp B, etaj II) și care vine să marcheze un moment important în viața culturală a Cetății orădene, respectiv împlinirea a 360 de ani de la editarea Bibliei de la Oradea.

    Tipărirea monumentalei cărți a început în urbea străbătută de apele Crișului Repede în anul 1657, sub conducerea tipografului Szenczi Kertész Ábrahám, și ar fi trebuit să apară într-un tiraj de 10.000 de exemplare. Operațiunea a beneficiat de sprijinul financiar al lui Rhédey Ferenc și Acațiu Barcsai, principii Transilvaniei, și a lui Gyulai Ferenc, marele căpitan al Cetății Oradea.

    În timpul editării ei a început asediul cetății orădene (iulie 1660) și cucerirea ei (27 august 1660) de către trupele otomane, tipograful fiind nevoit să întrerupă activitatea de tipărire. Tiparnița și exemplarele în curs de editare au fost transportate la Cluj, în siguranță, conform înțelegerii încheiate cu turcii. Biblia orădeană s-a tipărit în 6.000 de exemplare, iar la 1678 ediția aceasta fusese deja epuizată.

    Expoziția prezintă lucrările ceramistului și sculptorului Árpád Zsombori. Acesta s-a născut la 28 septembrie 1958 în Zetea, județul Harghita. Până în 1988, a lucrat în industria construcțiilor. Ulterior s-a stabilit în Ungaria, unde a dobândit o diplomă în ceramică.

    Artistul mărturisește că evenimentele, dificultățile și bucuriile vieții i l-au adus alături pe Dumnezeu, pe care a încercat să-l cunoască personal. Astfel a început cu adevărat munca sa cu lutul. Ani mai târziu, a primit un indiciu de la Dumnezeu: „Cineva seamănă sămânța, dar nu tu; apoi tu o seceri, o frămânți, o coci și o dai oamenilor să o mănânce”. Cu acest mesaj, primit în 2001, a început să frământe și să formeze din nou lutul în „atelierul lui Dumnezeu”.

    Lucrările de inspirație biblică ale artistului Arpad Zsombori vor putea fi admirate până la finalul anului 2021. Un sprijin important în organizarea acestui eveniment l-a oferit domnul László Bódis, pastor și profesor de istorie. Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Episcopia Reformată de pe lângă Piatra Craiului.

Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu