joi, 16 septembrie 2021

Bacovia – Portret

 


Galeriile Alfa 


Bacău 


17 septembrie 2021




    Proiectul Bacovia – Portret are o istorie de patru ani de zile. În tot acest timp, din initiativa caricaturistului băcăuan Victor Eugen Mihai – VEM, circa 250 de artisti din 52 de țări, de pe 6 continente au realizat portrete ale celui mai renumit  poet  simbolist român, George Bacovia. În decursul acestor ani, s-au adunat circa 500 de lucrări (pictură, grafică, caricatură, sculptură).

     160 dintre acestea, alături de câteva aflate în patrimoniul Complexului Muzeal Iulian Antonescu din Bacău, vor fi expuse la Galeriile Alfa din Bacău, pe 17 septembrie 2021, data la care se împlinesc 140 de ani de la nașterea poetului.

    Un fapt mai puțin cunoscut, Bacovia a fost un apropiat al graficii, al graficii umoristice, desenând și publicând și caricatură.

   Sub titlul Bacovia – 140, expoziții internaționale de caricatură-portret vor avea loc simultan în Buhuși (Bacău), Vaslui, Iași, Urziceni, Deva, Suceava, Călărași, Tg. Mureș, Focșani, Craiova, Reșița, Brăila și București, cu vernisaj în data de 17 septembrie.

   Este un proiect unic, atât prin dimensiunea geografică a desfășurării lui, 13 judete, cât și prin faptul că la Bacău expoziția adună în același spațiu lucrări de pictură, grafică, caricatură și sculptură cu același subiect, George Bacovia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu