Memorialul Ipotești
9 - 15 august 2021
În perioada 9 - 15 august 2021, Memorialul Ipotești – Centrul
Național de Studii Mihai Eminescu organizează Tabăra de scriere creativă
pentru poeții tineri care au debutat editorial în anii 2019 - 2020.
S-au înscris unsprezece poeți dintre debutanții care au
participat, în 2019 și 2020, la concursul pentru Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM. Aceștia sunt: Cătălina Bălan, Elena Bălășanu,
Vlad Berariu, Alexia Ema Burneci, Artur Cojocaru, Anastasia Gavrilovici,
Mihai-Valentin Ivașcu, Antonia Mihăilescu, Mareșal Muscă, Veronica Ștefăneț,
Marcel Vișa.
Atelierele de scriere creativă vor fi coordonate de
scriitorii Cosmin Perța și Moni Stănilă.
Programul Taberei de scriere creativă de la Ipotești
include: ateliere, la care tinerii poeți vor avea posibilitatea să se
familiarizeze cu un set de instrumente teoretice și să-și dezvolte abilitățile
practice de scriere a unui text poetic; lecturi și discuții pe texte; vizite pe
traseele Ipotești-Botoșani, Ipotești - Călineștii-lui-Cuparencu, Ipotești –
Cucorăni – Pomârla, Ipotești – Vorona – Joldești.
În cadrul Taberei de scriere creativă, pe data de 11 august
2021, la ora 15:00, în amfiteatrul Laurențiu Ulici al Bibliotecii Naționale
de Poezie Mihai Eminescu din Ipotești, va avea loc o nouă ediție a
întâlnirilor Poeți în dialog la care vor participa poeții Andrei Dósa și
Alexandru Vakulovski.
Coordonatorii proiectului Tabăra de scriere creativă de la Memorialul Ipotești sunt Lucia Țurcanu, cercetător științific II, și Cristiana Voicu, bibliotecar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu