sâmbătă, 28 august 2021

Expo Brâncuși

 


Muzeul Național Brâncuși 


Târgu Jiu 


29 august 2021




   Frunza de stejar oferită de Constantin Brâncuși lui Traian Vuia va fi expusă temporar, la Muzeul Național Constantin Brâncuși,  începând de duminică, 29 august, ora 11:00.

   Lucrarea configurează conturul unei frunze cu 7 lobi iar aproximativ 30 de nervuri împânzesc căușul în dispunere longitudinală, fiind distribuite într-o simetrie riguros armonizată. Frunza sugerează imaginea unei palme brăzdate cu claritate de liniile adânci ale vieții. Sculptura din lemn face parte din Colecția Memoriale, aparținând Muzeului Național al Banatului.

    Povestea frunzei de stejar dăruită de Brâncuși lui Traian Vuia apare pentru prima dată sub formă scrisă într-un articol din ziarul Orizont, săptămânal al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara din 20 februarie 1976 iar frânturi din dialogul purtat de cei doi, la Paris, cu 2 zile înainte de primul zbor al lui Vuia cu aparatul conceput si pilotat de el apar în Revista Eminescu, într-un articol semnat de  Ioan Stoian, General de Flotilă Aeriană (r).

   "Apoi, frace Constantine, nimeni nu este dispus să mă asculte, inclusiv Academia Franţei, deoarece ideea zborului cu aparate mai grele decât aerul şi cu mijloace proprii de la bordul aeroplanului nu este acceptată.

   Vei reuşi sigur să te înalţi de la pământ cu maşina aia de zburat, ce ai născocit-o şi vei da o lecţie aspră tuturor celor care nu cred că vei reuşi să zbori“.

Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu