Lansare de carte
Muzeul Național al Literaturii Române, București
2 septembrie 2021
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește multipla
lansare a Editurii Topoexim: George Tei -Scrisori către tine, Cornel Păunescu
- Fata pădurii, Andra Duminică - Chip de lut, dar și lansarea revistei
Contrast literar. Participă Petre Moraru, Roxana Guttman, Naomi Guttman și Dana
Florian.
George Tei s-a născut la București și scrie poezie din anul
1983. A debutat în ziarul Cronica sătmăreană din Satu Mare. Au urmat
colaborări la diferite reviste între care Luceafărul, Contemporanul, România
literară. A primit numeroase premii pentru poezie, la concursuri organizate la
Tecuci, Aiud, Bacău, Lancrăm-Sebeș. A publicat mai multe cărți de poezie: Fratele meu geamăn - rondeluri (1995), cu o prefață a acad. Al. Balaci; Lasă-mi dragostea (1998), Nu cer să mă iubiți - rondeluri (2001), Anna Perena (2001), Marsupiul îngerilor - acrostihuri (2004), Bolnav de timp - selecție din cărțile publicate (2007); Miza pe 1 (2008). Este prezent în mai multe antologii, mai cu seamă, cu sonete.
„În poezie, rar mai găseşti versul clasic de valoare,
sonetul, rondelul… Se «produce» poezie în vers liber care este mai mult proză.
De ce să-şi mai obosească poeții creierul cu o rimă, ritm, cadenţă,
metrică...”, mărturisea într-un interviu George Tei, pentru care în prima parte
a vieții a lucrat Destinul. „Am apărut într-un cenaclu literar în anul 1984,
aprilie. Cenaclul se numea Camil Petrescu şi era condus de scriitorii
Valentin Deşliu şi Nicolae V. Coban. De la aceşti oameni am învăţat ce înseamnă
răbdarea, modestia, dăruirea. Apoi, mi-a fost aproape prozatorul Cornel
Păunescu”, afirmă George Tei.
Cornel Păunescu realizează un ecorșeu al corpului social din
perioada comunistă în cartea pe care o lansează la Muzeul Național al
Literaturii Române, Fata pădurii. Unor teme predilecte din viața oricărui
tânăr ieșit de pe băncile școlii, naveta, repartiția, locuința, statul în
gazdă, li se adaugă eternele drame provocate de iubire. Cartea ar putea fi
descrisă drept un elogiu adus eternului feminin. Volumul are o structură
interesantă, este un puzzle de povestiri de amor, dar și un lapidar de drame.
„Lumina lumânării făcea paginile cărții mai prietenoase, desenele mai pline de
viață,” scrie autorul.
Andra Duminică lansează și ea cartea de poezie Chip de
lut, poezie pe care a reușit s-o aducă în lumină în cadrul Cenaclului
literar-muzical Marin Preda. Poeta a absolvit A.S.E. și scrie de câțiva ani.
Intrarea este liberă, iar accesul la eveniment se va face în limita locurilor permise de situația pandemică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu