Teatrul Național Timișoara
28 august - 5 septembrie 2021
Teatrul Național din Timișoara lansează cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST – FDR), programat între
28 august – 5 septembrie 2021.
Fabuloasă, minunată sărbătoare a teatrului, FDR este, de peste patruzeci de ani, cel mai important festival dedicat spectacolului pe text de teatru românesc și dramaturgiei românești contemporane. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Teatrul Național a reconfigurat festivalul, ca voce a identității dramaturgiei românești în dimensiunea sa europeană. În această structură, FEST-FDR a adus în prim-plan o cercetare aplicată a dramaturgiei naționale, în relevanța sa culturală și socială (prin modulul FDR), dar și o platformă care pune arta românească de teatru în dialog cu noile forme de artă teatrală dezvoltate pe plan internațional (prin modulul FEST).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu