Muzeul Național Peleș
Sinaia
august 2021
Tini Rupprecht (1868-1956)
Pastel pe pânză
Semnat, datat cu negru dreapta, 1906
În München-ul cosmopolit al sfârşitului de secol XIX, cu
atmosfera lui euforică, în care artiştii tineri îşi uneau eforturile sub semnul
modernismului, alături de nume mari ca Endell şi Obrist, se constituie treptat
o castă a femeilor artiste, între care Tini Rupprecht ocupă un loc aparte.
Născută în anul 1868, Tini Rupprecht rămâne fidelă oraşului München, în ciuda
succesului care îi poartă paşii în afara patriei natale. Se stinge din viaţă în
anul 1956, în oraşul ei de suflet, după mai bine o jumătate de veac de carieră
strălucită.
Pictoriţă şi desenatoare înzestrată, Rupprecht se
specializează in portretistica feminină, realizată în tehnica pastelului şi mai
puţin în ulei. Fotografă de talent, lucrează cu mare precizie, realizând nu mai
puţin de 40 de clişee fotografice în două şedinţe, după care, în singurătatea
atelierului, cu mână sigură, desăvârşea lucrarea. Prezenţă discretă în mediile
artistice bavareze, Tini Rupprecht se alătură încă de la începutul carierei
sale artistice mişcării Seccesion cu care îşi descoperă afinităţi elective.
Succesul repurtat cu ocazia primei sale prezenţe oficiale în cadrul Expoziţiei
de la Glaspalast de la 1900, o propulsează printre artiştii cu cele mai
numeroase comenzi. Rupprecht realizează portrete feminine şi de copii, în care
îmbină atenţia pentru detaliu cu o tehnică precisă, marcată de amprenta
propriului său talent. Principesa Maria o descoperă relativ devreme şi îi
înlesneşte participarea în cadrul Saloanelor Tinerimii Artistice’ alături de nume sonore ale artei româneşti şi
străine.
Prin intermediul Mariei, Tini Rupprecht cucereşte nu doar lumea burgheză înstărită a marilor capitale europene, ci şi marile familii aristocratice ale momentului. La începutul anului 1901, într-un moment decisiv al destinului său artistic, Rupprecht este invitată să execute prima sa comandă princiară: Maria o invită la Sinaia, în decorul Art Nouveau al castelului Pelişor, unde au loc şedinţele în prezenţa primilor trei vlăstare princiare. În maniera specifică de lucru, Rupprecht fotografiază fiecare personaj în parte, după care realizează schiţe separate în creion şi în final, portretul de grup, metamorfozat într-o vastă lucrare în ulei pe pânză. Solicitată de alţi clienţi, Rupprecht părăseşte în grabă Vechiul Regat cu destinaţia München, de unde revine în anul 1903 ca invitată de onoare a Societăţii Tinerimea artistică. În anul 1904, este decorată de Regele Carol I cu ordinul Bene Merenti pentru artă şi ştiinţe clasa I în semn de apreciere a portretulului de grup etalat în Holul de onoare al castelului Pelişor. La 1906, este solicitată să creeze un nou portret al Mariei. Suav, în culori pastelate, cu ochi vii, chipul mobil al Principesei surâde insinuant privitorului. (drd. Macrina Oproiu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu