luni, 2 august 2021

Exponatul lunii august: Vază de Cristal

 


Muzeul Național al Banatului 


Timișoara 


august 2021




    Această vază de cristal provine din donațiile familiei prof. dr. Horia Vermeșan de obiecte din sticlă și mobilier, care ilustrează gustul burgheziei și aristocrației din Banat în amenajarea interioarelor în perioada 1850-1940. Realizată în Cehoslovacia, țară renumită pentru producția de sticlă, această vază este un obiect de design, creat între cele două războaie mondiale pentru un public rafinat și cu apetență pentru artele decorative.

    Născut în anul 1945 într-o familie de colecționari, prof. dr. Horia Vermeșan, medic ortoped și membru al Academiei de Științe Medicale din România, reprezintă a treia generație de colecționari, descendenți ai protopopului Virgil Musta din Oravița, cu interes pronunțat pentru mobilier, ceasuri, icoane românești și pictură europeană veche, numărându-se printre cei mai avizați colecționari de artă din Timișoara postbelică. Preocupat de promovarea patrimoniului mobil și conservarea memoriei unor artiști contemporani, prof. dr. Horia Vermeșan a editat două cataloage de artă dedicate pictorului Virgil Demetrescu Duval (1930-2005) și Alfons Vezoc, violonist și pictor (1934-2015).

    Multe piese provin din colecția Annunziata Rosenzweig din strada Doja (cartierul Elisabetin) și din proprietatea lui Francisc Nedavnik, un personaj important pe piața de artă din Timișoara socialistă. Bomboniere, vaze, carafe, boluri din sticlă și scrumiere din diverse ateliere central-europene atestă circulația acestora în fostele teritorii ale monarhiei austro-ungare și gradul înalt de civilizație urbană din Banat.

Compartimentul de Arte Vizuale

Colecția de ceramică-sticlă-metale, nr. inv. 368

Proveniență: Donație familia prof. dr. Horia Vermeșan

Datare: Perioada interbelică

Dimensiuni: înălțime 19 cm, diametru 13 cm

***Muzeul Național al Banatului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu