sâmbătă, 24 iulie 2021

Toate chipurile lui Dumnezeu

 


Arta plastică contemporană românească 


Daniel Dăian


Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță, Caransebeș


30 iulie 2021




    Evenimentul girat de Uniunea Artiștilor Plastici din România va avea loc vineri, 30 iulie 2021, ora 13:00, în cadrul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Piața General Dragalina 2, Caransebeș, județul Caraș-Severin. Curatoarea expoziției este criticul și teoreticianul de artă Andreea Foanene.

De menționat că artistul Daniel are și o bogată carieră scriitoricească, fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România, premiat pentru volumele sale de poezie și romane, consacrat spirit rebel și avangardist.

 

Daniel Dăian: "O încremenire în realitatea curentă"

    "Ideea conceptului pleacă de la sintagma încremenirii în realitatea curentă a repetițiilor neîngăduite, generate de fatalismul mereu vinovat dar și permanent asumat al lumii și o încercare de localizare a disfuncționalității suferite de cele trei elemente care alcătuiesc esența intenționată a divinității în greu guvernabilul diagnostic primit de cetățeanul obișnuit, mai exact acela de victimă a propriei credințe . Am fost întotdeauna fascinat de lupta inaptă dintre așa zisul vârf al competenței versus diformitatea lentă și de cele mai multe ori ineficientă a opoziției. Prin urmare accidentalul devine esențial în prezentarea mea, deoarece pleacă dintr-un alt esențial scriptic care operează aproape chirurgical în esența intenționată spre a deveni neintenționată a limbajului uman. Imaginea companiei unui cuvânt, exprimat în leii unei cromatici sălbatice, nu poate decât să ateste că strigătul nu are limite nici de expunere, nici de conotație" a declarat artistul exclusiv pentru DC News.

 

Daniel Dăian CV Expoziții:

    Expoziție personală de pictură: Metamorfoza Ruinei, Reșița, 2016; Expoziție personală de pictură: Suferința Viului. Reșița, 2017; Expoziție personală de pictură: Între lumile lui O, Deva, 2018

    Expoziție de artă vizuală, împreună cu UAP Oradea, curatorială de Vioara Bara, Președinte; UAP Oradea, O altfel de pictură-Sevraj XXI, Oradea,2019; Expoziție de artă vizuală împreună cu UAP Oradea: Roșu, Oradea, 2020; Expoziție de Artă vizuală împreună cu UAPR Oradea, Luminiscențe, 13.02.2021; Expoziția de grup Tomberon, 26.06.2021, Oradea; Membru Stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România filiala Deva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu