Gyorgy Mihail (Mihaly)
La Galeria de Arta Basil (București - n.a.) a fost vernisata expozitia Artcollage a reputatului grafician Gyorgy Mihail. "Senior al
albului si negrului", cum a fost numit de regizoarea Sorana Coroama
Stanca, prezenta la vernisaj, Gyorgy Mihail expune lucrari de colaj, realizate
din creatii proprii de grafica, ele insele opere de arta, pe care le-a rupt in
bucati si le-a folosit apoi ca material de creatie. Luandu-si o libertate
asemanatoare jocurilor de copii, artistul a realizat compozitii de artcollage
prin care ilustreaza o noua ipostaza a creativitatii sale artistice. Criticul
de arta Virgil Mocanu a subliniat calitatea de exceptie a lucrarilor de grafica
din care Gyorgy Mihail si-a compus colajele, subliniind "logica lor
intrinseca, tacuta si irepresibila". Iar lucrarile de artcollage,
prezentate in expozitie, prin "sentimentul de zbor astral, ca o cautare de
fiinte", pe care il degaja, au fost comparate cu celebrul tablou al lui El
Greco Deschiderea celei de-a cincea peceti.
Printre cei prezenti la vernisaj s-au aflat prieteni de o viata ai artistului
si sotia sa, renumita scenografa Hristofenia Cazacu. Dimensiunea creativa,
mereu surprinzatoare, a lui Gyorgy Mihail a fost completata si de dna Jeni
Panaitescu, editor la Editura Ion Creanga, care s-a referit la deosebita
manifestare a artistului ca ilustrator de carte pentru copii. Ca un omagiu adus
artei lui Gyorgy Mihail, actrita Doina Ghitescu a recitat poezia Copacul de Ion Barbu, seara de vernisaj a expozitiei Artcollage constituind de fapt un veritabil Salon cultural regizat,
cu subtilitate, de remarcabila Doamna a Teatrului Romanesc care este regizoarea
Sorana Coroama Stanca. (Adina Stefan, Luni, 26 Septembrie 2005)
Coperta și ilustrațiile volumului. Editura Ion Creangă, 1979.
***
Mai multe despre acest artist puteți afla și de aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu