Muzeul Național de Istorie Națională Grigore Antipa
București
2 iulie 2021 - 16 ianuarie 2022
Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa vă invită de vineri, 2 iulie 2021, de la ora la expoziția Moon Impact - a geological story, organizată de Centre National de la Recherche Scientifique (Franța).
Expoziția vorbește despre impactul gigantic în urma căruia s-au format Pământul și Luna și despre evoluția geologică a acestor două corpuri cerești, oferind răspunsuri la întrebări pe care ni le-am pus, probabil, mulți dintre noi: în cât timp s-a format Pământul, dar Luna și dacă fără Lună am mai fi noi astăzi aici.
Moon Impact expune peste 250 de eșantioane de roci, meteoriți, modele 3D, holograme și proiecții video care vin să completeze tot acest demers argumentat științific.
Cei curioși să afle mai multe despre formarea celor două corpuri cerești și despre evoluția lor, vor putea admira exponate greu de găsit în mediul natural obișnuit: o bucată din cel mai vechi meteorit din Sistemul Solar, un eșation extras din cel mai adânc foraj de pe pământ, și, de asemenea, cea mai nouă rocă, un amestec de plastic și bazalt, care a fost găsită de căpitanul de vas Charles Moore în Hawaii.
Vizitatorii vor (re)descoperi istoria universului prin prisma geologiei dintr-o nouă perspectivă, a interdependenței vieții de pe Pământ cu lumea minerală și amprenta umană asupra mediului înconjurător mineral (acumularea deșeurilor plastice).
Expoziția oferă explicații detaliate atât pentru adulți cât și pentru copii. Ghidați de celebrul astronom Vera Rubin, copiii (6-12 ani) vor descoperi prin intermediul broșurii informative temele principale ale expoziției în jurul unor anecdote științifice și, ulterior, își vor putea testa cunoștințele prin intermediul unor mici jocuri.
De asemenea, cei mici vor primi, odată cu biletul cumpărat, un cod QR care le oferă un abonament gratuit pentru trei luni la aplicația Da Vinci Kids.
Membrii echipei care au pus bazele acestui proiect sunt: dr. Răzvan Caracaș - coordonatorul proiectului și curatorul expoziției, cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique, Ecole Normale Supérieure, Laboratoire de Géologie de Lyon, şi profesor la Universitatea din Oslo, Center for Earth Evolution and Dynamics, Léna Martin, muzeograf la Centre National de la Recherche Scientifique, Laboratoire de Géologie de Lyon și designerul expoziției, cea care a transformat și a pus în practică proiectul, împreună cu echipa IMPACT. Proiectul este finanțat de Consiliul European al Cercetării (grantul nr. 681818 pentru proiectul IMPACT).
Expoziţia poate fi vizitată de marți până duminică în programul de vizitare al muzeului, iar prețul unui bilet de intrare este: 10 lei pentru copil/student/pensionar, 11 lei pentru achiziționarea unui bilet de copil, în care este inclus abonamentul pentru 3 luni la aplicația Da Vinci Kids, și 15 lei/adult. Copiii cu vârste mai mici de 3 ani au gratuitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu