vineri, 18 iunie 2021

De la I(zvoad)E la IE

 


Muzeul de Artă Piatra Neamț


22 iunie - 15 iulie 2021




    După 35 de ani de la data când a fost donat, o parte din Fondul Elena Niţă Ibrian vede lumina unei expoziţii pentru prima dată. Anterior, manifestarea organizată în anul 2000, care şi-a propus să prezinte personalitatea complexă a acestei prietene a Muzeului de Etnografie Piatra-Neamţ, a cuprins numeroase tapiserii şi măşti realizate în aceeaşi tehnică. Venisajul de atunci scos în evidenţă o altă preocupare a Elenei Niţă Ibrian, aceea de promovare a unei alimentaţii sănătoase, a bucătăriei fără foc. Temă aleasă Obiceiuri din Postul Paştelui a fost un prilej ca publicul numeros să deguste din "hrana vie" preparată chiar de domnia sa.

    Elena Niţă Ibrian (1921-2009), profesor de lucru manual şi mare iubitoare a artei populare, nu a fost numai un pedagog devotat ci şi o colecţionară de motive decorative, pentru care fiecare petic de pânză cusut de femeile de altădată avea o valoare inestimabilă. O parte din munca sa a fost valorificată în lucrarea realizată împreună cu Nicolae Dunăre, Broderii tradiţionale şi artizanale moldoveneşti (Ed. Ceres, Bucureşti, 1984), o altă parte aşteptând să fie "descoperită" de urmaşi. Lucru care se întâmplă acum: aceste mici bucăţi, uneori de doar câţiva centimenti pătraţi (îngălbenite de vreme şi decolarate de atâta purtat), din ceea ce a însemnat cândva o cămaşă de sărbătoare, un ştergar, o năframă, au devenit izvoade, surse de inspiraţie pentru femeile zilelor noastre, într-o încercare de recuperare şi de "îmbrăcare" a autenticului în straie noi. 

    De la Izvoade la IE, de fapt De la IE la IE, este proiectul propus de Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ, în colaborare cu Şezătoarea de Piatra (din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare) şi cu invitaţi de la Şezătoarea de Târgu-Mureş.

    Expoziţia prezintă izvoade, cămăşi, ştergare, năfrămi, planşe, fotografii, documente inedite şi edite ce au aparţinut Elenei Niţă Ibrian, alături de 23 de cămăşi femeieşti de sărbătoare, noi, realizate în decurs de un an pentru acest proiect. De la vechi la nou, un drum parcurs cu acul pe pânză, într-un omagiu adus celei căreia îi datorăm evenimentul.

    Manifestarea este organizată cu prilejul Zilei Universale a Iei, în anul când se împlinesc 100 de ani de la naşterea Elenei Niţă Ibrian. Este o întoarcere la obârşie, cu dorinţa lucrului bine făcut, care să dureze și în care se investesc sentimente, pasiune, timp. IA a devenit o carte de vizită a fiecărei participante!

Expoziţia va fi deschisă la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ, în perioada 22 iunie - 15 iulie. 

Vernisajul: marţi, 22 iunie, ora 17:00.

Muzeograf Florentina Buzenschi, coordonator proiect

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu