Muzeul de Istorie și Etnografie
Târgu Neamț
29 iunie - 29 august 2021
Complexul Muzeal Național Neamț anunță deschiderea
expoziției temporare Armament și accesorii militare din cele două războaie
mondiale în colecțiile Complexului Muzeal Național Neamț, începând cu data de
29 iunie 2021, la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț. Proiectul
expozițional organizat în contextul împlinirii a 80 de ani de la intrarea
României în cel de-al Doilea Război Mondial, își propune să omagieze jertfele
militarilor români prin etalarea celor mai reprezentative bunuri culturale pentru
segmentul militar, din timpul marilor conflagrații mondiale ale primei jumătăți
a secolului al XX-lea, aflate în patrimoniul instituțiilor muzeale din județul
Neamț.
Expoziția, structurată cronologic, reunește piese aflate în
colecțiile Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra Neamț, ale Muzeului de
Istorie Roman și ale Muzeului de Istorie și Etnografie Târgu Neamț. Din punct
de vedere tematic, primul segment al proiectului expozițional, cel privind
armamentul din Marele Război și din cel de-al Doilea Război Mondial, este pus
în valoare prin obiecte tridimensionale (săbii de cavalerie, baionete pentru
puști, model Berthier/Lebel și Mosin Nagant, stilete de ofițer cu monogramele
regilor Carol al II-lea și Mihai I, revolvere, pistoale Beretta și FN Browning
M1906), care se îmbină în mod armonios cu un material ilustrativ și informativ
accesibil publicului vizitator. Mai numeroase, accesoriile militare, precum
cele două uniforme din Primul Război Mondial, căștile, model Adrian sau cele
olandeze, benzile cartușiere, grenadele, proiectilele pentru mortiere, fac obiectul celui de-al doilea segment al
expoziției.
Fenomenul "trench art”, asociat, de obicei, primei
conflagrații mondiale, constă într-o varietate de obiecte decorative și uneori
chiar funcționale, confecționate de soldați între rutina vieții militare și
acțiunea de pe câmpul de luptă, sau de către cei răniți care încercau astfel să
umple orele lungi de recuperare. "Arta tranșeelor” este reflectată și în
expoziția noastră printr-o serie de exponate ce fac parte din colecția
personală a domnului Constantin Horghidan. Acest ultim segment al proiectului
expozițional nu putea fi complet fără creionarea experiențelor personale trăite
de soldați în vreme de război, paginile de jurnal care surprind detalii privind
armele folosite, dar și tensiunea din timpul confruntărilor militare, având
rolul de a recrea atmosfera unor momente cruciale care, prin consecințele lor,
au marcat destine, viitorul țărilor beligerante și, implicit, evoluția atât
pozitivă, cât și negativă a umanității.
Proiectul expozițional Armament și accesorii militare din
cele două războaie mondiale în colecțiile Complexului Muzeal Național Neamț va
putea fi vizitat în perioada 29 iunie – 29 august 2021, de marți până duminică,
în intervalul orar 10:00 – 18:00.
Curatorul expoziției,
Muzeograf Renata-Gabriela Buzău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu