Colecții și Colecționari
Radu Marți
Muzeul Național Brukenthal, Sibiu
12 mai - 27 iunie 2021
Om de afaceri de succes, Radu Marți este un pasionat
colecționar și un "artist de duminică" cu o putere de muncă atât de mare, încât
poate rivaliza cu orice artist cu normă întreagă. Cele peste o sută de desene
în creion, în care sunt reprezentați membrii Casei Regale a României, stau
mărturie în acest sens, ele fiind realizate într-un scurt interval de timp:
2019-2020. Dar aceste desene reprezintă doar un eșantion tematic din prolifica
activitate de creație a lui Radu Marți.
Nucleul spiritual al expoziției este reprezentat de Regina
Maria a României.
Pornind de la concluziile lui José Ortega y Gasset, potrivit
cărora: "Într-un cămin predomină totdeauna climatul pe care-l aduce și-l
reprezintă femeia", putem afirma faptul că Regina Maria – prin magnetismul personalității
sale, dar și prin felul ei special de a fi – a creat o atmosferă aparte nu doar
în interiorul Casei Regale, ci şi în întreaga Românie interbelică. Mai mult
decât atât, ea reprezintă, inclusiv astăzi, o prezenţă vie în jurul căreia se
polarizează valori, idei, inițiative etc.
În expoziția de față, Radu Marți, prin dubla sa ipostază – cea de artist și cea de colecționar – a reușit să ne aducă în atenție ceea ce a înțeles Ernst Kantorowicz prin cele "două corpuri ale regelui". Mai precis, pe de-o parte, ne este înfățișat corpul uman/muritor al monarhului, materializat printr-o serie de portrete și fotografii personale în care este surprinsă dimensiunea neinstituțională a membrilor Casei Regale sau, dacă vreți, este descoperit regele "dincolo de sala tronului", cum ar fi spus Dan Horia Mazilu. La acest "corp uman" al regelui, se adaugă cărțile de autor cu autograf ori lucrările artistice realizate de Regina Elisabeta ori de Regina Maria. Pe de altă parte, în ceea ce privește "corpul instituțional" ori "corpul nemuritor" al regelui, în colecția lui Radu Marți sunt prezente mai multe medalii, decorații ori busturi care au fost realizate în timpul monarhiei sau care reprezintă efigiile membrilor Casei Regale a României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu