Muzeul Regiunii Porților de Fier
Drobeta-Turnu Severin
15 mai - 30 iunie 2021
Sâmbătă, 15
mai, începând cu ora 12:00, la Pavilionul Multifuncțional al Muzeului Regiunii
Porților de Fier va avea loc vernisarea expoziției Navigația pe Dunăre,
eveniment cultural organizat de Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti.
Expoziţia, care prezintă istoria
relaţiilor dunărene şi maritime, evocă perioada de construire a liniilor de
transport cu vapoare cu aburi, precum şi dezvoltarea economică a localităţilor
dunărene.
Expoziţia
sintetizează, cu ajutorul unor documente de epocă, experienţele călătorilor de
pe vasele cu aburi, oferă o hartă a raportului călătoriilor, precum şi a
liniilor de demarcare dintre orient şi occident, elementul principal fiind
experienţa traversării Cazanelor şi Strâmtorii Porţile de Fier.
La acest
eveniment cultural vor participa în calitate de invitați:
- E.S. Zákonyi Botond, ambasadorul Ungariei la București
- Directorul Institutului Maghiar din București - Kosa
Andras Laszlo
- Președintele Consiliului Județean Mehedinți – Av. Aladin
Georgescu
- Ministrul Energiei – Virgil Popescu
- Prefectul județului Mehedinți – Cristinel Pavel
- Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin – prof. Marius
Screciu
- Consulul onorofic al Ungariei la Drobeta Turnu Severin –
Endre Molnar
- Parlamentari de Mehedinți
În calitate
de organizator al acestui eveniment cultural, managerul Muzeului Regiunii
Porților de Fier, Prof. drd. Doinița Mariana Chircu va adresa un cuvânt de bun
venit oaspeților și le va prezenta expozițiile muzeale realizate intr-un nou
concept.
Expoziţia poate fi vizitată până pe data de 30 iunie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu