joi, 25 martie 2021

Pe simezele craiovene - Ultrasilvania. Pictura ca pharmakon

 


Arta plastică contemporană românească


Ioan Aurel Mureșan 


Muzeul de Artă Craiova


26 martie - 9 mai 2021




Muzeul de Artă Craiova, în parteneriat cu Fundația Interart Triade din Timișoara, sunt încântați să vă prezinte expoziția

Ioan Aurel Mureșan

Ultrasilvania. Pictura ca pharmakon

Având-o drept curator pe Sorina Jecza, expoziția se deschide vineri, 26 martie 2021, orele 18:00 - 20:00, la Muzeul de Artă Craiova.

   Incluzând peste 40 de lucrări ale pictorului Ioan Aurel Mureșan, în majoritate neexpuse până acum, expoziția Ultrasilvania, deschisă la Muzeul de Artă Craiova, înscenează recuperarea unui drum în dublu sens: unul îndreptat în afară, ce include peisajul colinelor silvane, familiar artistului, și un altul ce fixează jaloanele unui demers în spațiul interiorității.

   Titlul ales, Ultrasilvania, trebuie înțeles în cheia jocului semantic propus de artist în scopul intensificării semnificației. Discursul ne invită în geografia unei "ultra"- realități închipuite, ce vorbește despre sinele artistului. Numele Transilvania - aluzie biografică la călătoriile artistului - este deconstruit, prefixul trans- din etimologia latină a numelui fiind înlocuit cu ultra-, ce accentuează sensul de intens, excepțional, peste măsură. Peisajul transilvan, transpus în limbajul picturii, devine peisaj ultrasilvan. Rezultatul este o expresivitate a picturii densă, concentrată, aproape informală. Peisajele ultrasilvane aparțin unui spațiu exterior și unuia interior, deopotrivă. Esența acestora rezidă în intensitatea, aproape excesivă (întărită prin particula ultra-) a geografiei interioare, supraîncărcată de sens, frământată și densă, în beneficiul Picturii.

    Subtitlul expoziției – Pictura ca pharmakon – introduce cel de-al doilea palier sugerat de artist. Filmul Călătoria aduce în spațiul expoziției vocea lui Ioan Aurel Mureșan însuși, ce dă glas unei mărturii cuprinzând avatarurile drumului, al cărui capăt se încheie în picturile expuse.

    În acest sens, expoziția nu este doar o expoziție, ci o lucidă și neîndurătoare ex-punere de sine ce pune în discuție ființa artistului în întregime, ca generator al creativității, într-un discurs despre limite, reziliență, catalizatori, despre modul în care se reconfigurează continuu energiile. Procesul de re-enactment, de reconstituire al căii spre sine, este explorat cu mijloacele raționale ale autoanalizei, creând un al doilea registru în raport cu pictura, ce-i conferă celui dintâi adâncime și gravitate. În intervalul creat se conturează spațiul ce pune în valoare natura picturii ca pharmakon.

    În ansamblul creației lui Ioan Aurel Mureșan, ce evoluează între explorarea picturii din unghiul materist al unei expresivități marcate de rigoare conceptuală și eliberarea explozivă a imaginarului, ciclul Ultrasilvania (2013-2014), expus acum la muzeul craiovean, ilustrează expresia unei revigorări stilistice și formative după o perioadă de pauză a creației.

Catalogul ce va însoți expoziția prezintă mărturia acestei experiențe artistice și existențiale.

Textele critice sunt semnate de Magda Cârneci, Ramona Novicov și Cătălin Davidescu.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu