miercuri, 10 martie 2021

Pe simezele clujene - Ctitorii cromatice

 


Arta plastică contemporană românească


Gheorghe Codrea


Muzeul de Artă Cluj-Napoca


10 - 28 martie 2021




    "Expoziția Ctitorii cromatice. O retrospectivă Gheorghe Codrea este o incursiune temporală și tematică în pictura de șevalet, lucrări de artă realizate din anii 1960 până în prezent. [...] Prin picturile sale, Gheorghe Codrea a construit un întreg univers biografic, iar subiectele abordate în expoziție reprezintă constante ale vieții sale. Excelent observator al mediului său, tradițiile maramureșene au loc de cinste în ansamblul operei. Motivul religios este perpetuat prin repetiția turlelor, a bisericilor tipice zonei natale și a obiceiurilor de natură spirituală care i-au fost alături de-a lungul anilor. Firea sensibilă iese la suprafață mai ales prin redarea delicată a florilor și a peisajelor, prin culorile juxtapuse și aplicarea precisă, dar spontană, a pastei. Departe de a fi predominante, compozițiile inspirate din viața de scenă sunt dovezi biografice ale unei vieți petrecute într-un mediu dinamic, reflectat chiar prin redarea deosebit de expresivă.

    Expoziția cuprinde și o selecție de lucrări realizate pe parcursul ultimului an, acestea fiind tot o reluare a unor experimente anterioare. Ritmicitatea sesizată în compoziție, pensulație și alegerea cromaticii trimit privitorul înspre sincromiile începutului de secol 20, stil intermediar între expresionismul figurativ și cel abstract. Aceste lucrări marchează o desprindere totală de figurativul care a marcat cariera artistică a lui Gheorghe Codrea". (Alexandra Ardelean, curatorul expoziţiei)

    Artistul Gheorghe Codrea, care luna aceasta a aniversat 93 de ani, s-a născut la 2 martie 1928, în Sighetu Marmației. Absolvent al Liceului Dragoș Vodă în anul 1948, a fost îndreptat de către pictorul maramureșean Traian-Bilțiu Dăncuș înspre artele plastice. Astfel și-a continuat studiile la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1949–1953), specializarea pictură, după care a urmat studiul scenografiei la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti. Deși a fost inițial repartizat la Oradea, iubirea pentru Cluj l-a determinat să obțină un post la Opera Română din Cluj. Timp de 33 de ani a fost un artist scenograf inovator, iar pensionarea din 1989 i-a permis să se reîntoarcă la pictura de șevalet.

    Încă din anul 1958 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, iar între 1978-1982 a fost și profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. A obținut Ordinul Meritul Cultural în domeniul muzicii în 1974, iar în 2003 a primit Ordinul Național Pentru Merit în grad de cavaler. Opera Națională Română i-a oferit trofeul Lya Hubic (2003), iar din partea Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca a primit titlul Professor Honoris Causa în 2005. În cadrul carierei sale scenografice, a participat la un număr considerabil de expoziții, atât în țară, cât și peste hotare, însă a fost prezent în același timp și în lumea picturii, graficii și artelor decorative în numeroase expoziții de grup.

În contextul situaţiei extraordinare provocate de pandemia de COVID-19, expoziţia Ctitorii cromatice. O retrospectivă Gheorghe Codrea nu va putea beneficia de o deschidere oficială (vernisaj). Pentru toţi cei interesaţi, expoziţia va rămâne deschisă la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, P-ţa Unirii nr. 30) pe întreaga durată a perioadei 10 – 28 martie 2021, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00. Ultimul bilet de intrare va fi emis la ora 16:30.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu