marți, 16 martie 2021

Călătorie spre sud

 


Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi 


București 


11 martie 2021




    Începând cu 11 martie 2021, vă învităm să vizitați la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi noua expoziţie temporară Călătorie spre sud, realizată în colaborare cu Editura Frontiera, Fundația Arte Vizuale, Muzeul Județean Ștefan cel Mare din Vaslui și Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa din București.

    Expoziţia propune o călătorie real-imaginarî către ținutul înghețat de la Polul Sud și o explorare a hărților obiectiv-subiective, pornind de la două cărți inspirate de biografia savantului și exploratorului Emil Racoviță (1868 – 1947), publicate de Editura Frontiera: Spre Polul Sud de Emil Racoviță și Străbunicul meu, Emil Racoviță de Andreia Petcu.

Din expunere fac parte lucrări, obiecte și imagini care ilustrează deopotrivă 

călătoria reală și pe cea imaginară.

    Le mulțumim partenerilor noștri, Fundația Arte Vizuale, Muzeul Județean Ștefan cel Mare din Vaslui și Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa din București pentru imaginile foto-video și obiectele ce atestă expediția în Antarctica și Editurii Frontiera pentru lucrările artistului Eugen Berlo, ce ilustrează cele două cărți.

Proiectul Călătorie spre sud are două dimensiuni: una reală și una imaginară.

    Primul spațiu este dedicat dimensiunii reale și evocă prima Expediție de ceretare științifică în Antarctica (1897-1899), la care a luat parte Emil Racoviță, în calitate de naturalist al echipajului. Expediția a fost organizată de Societatea belgiană de geografie și a fost condusă de baronul Adrien de Gerlache.

    Alături de Emil Racoviță, s-a îmbarcat pe nava Belgica un echipaj internațional din care mai făceau parte, printre alții, și Frederick Cook (primul explorator al Polului Nord) și Roald Amundsen (primul explorator al Polului Sud).

    În timpul acestei expediții, Emil Racoviță a studiat pinguinii, balenele și alte vietăți arctice, rămânând în istorie ca descoperitorul balenei cu cioc. Poveștile din Camera reală au ca suport filmul și imaginile de arhivă.

     Acestei dimensiuni îi corespunde volumul Spre Polul Sud de Emil Racoviță – reeditarea însemnărilor de călătorie ale lui Emil Racoviță, cu ilustrații în linogravură de Eugen Berlo. Cu umor și un excelent talent de povestitor, Emil Racoviță ne face părtași călătoriei sale neobișnuite în Antarctica, de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

   Al doilea spațiu, Camera imaginară, evocă drumul fantastic al unei fetițe, Maria, pornită pe urmele străbunicului ei imaginar, Emil Racoviță. În această călătorie, Maria descoperă minunile pământului, oferindu-i artistului Eugen Berlo oportunitatea de a explora subiecte incitante precum hărți convenționale și hărți interioare, călătorii și vehicule, intersecții cronologice între generații îndepărtate.

    Poveștile din Camera imaginară au ca suport uleiul și pastelul pe hârtie, acuarela, linogravura și xilogravura.

     Majoritatea lucrărilor constituie ilustrații ale volumului Străbunicul meu, Emil Racoviță de Andreia Petcu – carte pentru copii, care redă o călătorie fictivă în Antarctica realizată de strănepoata exploratorului, Maria.

✯✯✯

Expoziţia este deschisă până pe 9 mai 2021.

    Programul de vizitare este de miercuri până duminică (inclusiv), între orele 10:00 - 18:00. Tarif acces: 5 lei biletul întreg, 2,5 lei biletul pentru pensionari, 1 leu biletul pentru elevi și studenți.

În ultima zi de miercuri din fiecare lună intrarea este gratuită.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu