Arta plastică contemporană românească
Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, București
ediția a II-a, 24 februarie - 30 mai 2021
Muzeul Municipiului București invită iubitorii de artă
contemporană să descopere expoziția Artiști la Muzeu care va fi deschisă
începând de miercuri, 24 februarie 2021, în Sala de conferințe a Muzeului Dr.
Nicolae Minovici.
Expoziția intitulată Artiști la Muzeu va continua demersul
inițiat de Muzeul Municipiului București în anul 2016 și oferă publicului
interesat de artă contemporană ocazia să descopere dintr-o altă perspectivă
activitatea unor muzeografi și restauratori, a căror misiune este aceea de a
proteja și pune în valoare obiectele de patrimoniu, dar care, în paralel cu
această responsabilitate majoră, construiesc propriul univers artistic.
Această expoziţie de grup este organizată cu participarea artiștilor: Dinu Mihai Fălcoianu, Aida Simona Grigore, Rodica Ion, Nazen Ștefania Peligrad, Simona Predescu, Cristina Vasiliu, Marilena Murariu și Vasile Dobre. Expoziția va include picturi și tapiserii care abordează teme de actualitate – de la chipuri care ne privesc cu candoare la personaje misterioase, ființe ludice, compoziții amețitoare, geometrii secrete, până la abordări satirice și reprezentări auctoriale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu