joi, 17 decembrie 2020

Mica Pinacotecă din Jassy

 


Ateneul Național


Iași 


15 decembrie 2020




   Într-o companie selectă, Ateneul Național din Iași a realizat, pe 15 decembrie 2020, vernisajul expoziției Mica Pinacotecă din Jassy. Aproximativ 20 de pictori, jurnaliști, dar și reprezentanți ai uniunilor de creație sau ai instituțiilor publice din domeniul artelor, au pășit în foaierul instituției, pentru a participa la eveniment.

    Alături de Felix Aftene, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Iași, pictorii Vasile Stratulat, Constantin Tofan și Ciprian Stratulat, precum și alături de Adrian Stoleriu, Decanul Facultății de Arte Vizuale și Design, Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, respectând toate măsurile de siguranță, invitații au putut admira xilogravuri, schițe, picturi în ulei și acuarelă, tablouri care aparțin unor nume sonore.

    Printre artiștii ale căror lucrări sunt expuse în Mica Pinacotecă, regăsim numele unor celebri pictori ieșeni, cum ar fi Octav Băncilă, Constantin Tofan, Vasile Stratulat, Adrian Podoleanu, Felix Aftene sau Mihai Coțovanu, dar și ale unor artiști consacrați ca Nicolae Tonitza, Theodor Aman, Theodor Pallady sau Nicolae Grigorescu.


    Când intri în instituție, pe partea stângă, privirea îți poate fi acaparată de un tablou ce înfățișează portretul lui Ion Creangă, realizat de Manuell Mănăstireanu. Chipul palid și ochii mari ai scriitorului par că te urmăresc oriunde te-ai duce.

    "Ideea unei astfel de pinacoteci a plecat de la un tablou pe care l-am găsit într-un depozit (Mihai Viteazu intrând în Iași de Costache Agafiței). Ne-am dorit să avem un număr de 50 de lucrări pe care să le expunem în foaier, dar am ajuns să avem 93 de opere”, a spus Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași.

    De la picturi puțin mai abstracte, care te fac să vizualizezi altceva decât ceea ce numele tabloului exprimă, precum Arhitectul lui Felix Aftene, la tablouri ce aduc o perspectivă mai veche asupra Iașului – cum ar fi Casa Bolta Rece, Turnul Goliei și Catedrala Mitropolitană ale lui Vasile Stratulat, toate acestea i-au făcut pe oamenii din foaier să zăbovească câteva secunde în fața operelor sau chiar să își scoată telefoane mobile din buzunare și să le fotografieze.

    Cei care doresc să admire tablourile expuse în foaierul Ateneului, sunt așteptați în fiecare zi, îîn intervalul orar 9:00 – 19:00.

    Taxa de vizitare este de 5 lei, iar tablourile pot fi privite în amănunt de cei interesați, fără a fi condiționați de timp, însă, probabil, vor fi urmăriți de privirea lui Ion Creangă pe toată durata vizitei.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu