Muzeul Orașului Oradea
8 decembrie 2020 - 28 martie 2021
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în parteneriat cu Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural, anunță deschiderea expoziției itinerante Jandarmeria Română 1850 – 2020 la Muzeul Orașului Oradea. Expoziția, care a putut fi admirată în cadrul MNIR, în perioada 29 iulie – 20 septembrie 2020, este accesibilă publicului orădean, începând cu data de 8 decembrie 2020.
Expoziția este rodul colaborării dintre Muzeul Național de
Istorie a României (MNIR), Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul
Jandarmeriei Române, Complexul Național Muzeal ASTRA, Muzeul Militar Național
Regele Ferdinand I, Asociația RoMilitaria și Muzeul Orașului Oradea – Complex
Cultural. Organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea
Jandarmeriei Române, expoziția își propune să aducă în atenția publicului
istoria acestei instituții, care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria
modernă și contemporană a României. Întemeiată prin ordin domnesc în data de 3
aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română
şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al
drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.
În cadrul expoziției vor putea fi admirate o serie de piese,
distincții militare, fotografii, brevete, din colecțiile MNIR, Muzeului
Jandarmeriei Române și ale Muzeului Militar Național Regele Ferdinand I,
alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului "Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor –
Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918-2018". Cu acest prilej, vor
fi expuse, în premieră, obiecte cu o valoare istorică deosebită, care i-au
aparținut subofițerului Nicolae Deaconu, participant la Primul Război Mondial
din partea Jandarmeriei. Aceste obiecte, printre care se numără un livret
militar, medalii și numeroase documente fotografice, au fost donate muzeului,
cu generozitate, de doamna Ioana Silvia Diaconu, fiica lui Nicolae Deaconu.
O contribuție semnificativă la amenajarea expoziției a avut-o Adrian Nicolae Alexe, unul dintre cei mai reputați specialiști în istoria Jandarmeriei Române, muzeograf în cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu.
Expoziția va fi deschisă publicului în intervalul 8 decembrie 2020 – 28 martie 2021
și va putea fi vizitată de marți până duminică între orele 09:00-17:00.
Vă așteptăm cu drag!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu