Arta plastică contemporană românească
Aconstantinesei Dănuț
Galeriile de Artă Ștefan Luchian, Botoșani
20 noiembrie - 6 decembrie 2020
Născut pe 8 martie 1960, la Botoșani, absolvent de studii
universitare de Management Industrie la Academia de Studii Economice din
București, artistul își găsește în arta plastică bucuria și echilibrul
emoțional, fapt pentru care a ales să urmeze cursurile de pictură ale Școlii
Populare de Artă din Botoșani, acum fiind înscris la Universitatea Națională de
Arte George Enescu Iași - Facultatea de Arte vizuale și design, Master
Pictura – anul I.
Începând din 2017 participă cu lucrări în expoziții colective
în: Galeriile de Artă Ştefan Luchian Botoşani (2017, 2018, 2019, 2020) și în
galerii de artă din: Suceava, Brăila și Sibiu (2017), Piatra Neamț (2018). În
perioada 18-22 martie 2019 a expus la Parlamentul European din Bruxelles, în
expoziția Artiști Contemporani Români.
Lucrările semnate de Dănuț Aconstantinesei au fost apreciate
de public și de critica de specialitate, efortul său creator fiind răsplătit cu
premii precum: Marele Premiu - Piatra-Neamț, 2018 - Concursul National de Arte
Plastice Nicolae Milord, Mențiune -
Suceava, 2017 - Concurs Național
de Artă Ion Irimescu, Premiul II -
Brăila, 2017 - Concursul National de
Artă grafică și pictură, Premiul II - Sibiu, 2017 - Expoziție internațională de
arte decorative și pictură, Omul și Natura, Premiul I - Sighet, 2018 -
Concurs internațional de artă grafică și pictură, Premiul II - Botoșani, septembrie 2020 -
Concursul Andronic Țăranu’,
Program de vizitare:
zilnic 9:00 – 16:00.
Intrare gratuită, cu respectarea normelor legislative în vigoare,
impuse de pandemia generate de virusul Covid 19. Purtarea măștii este
obligatorie.
(Ana-Elisabeta Coșereanu, muzeograf Secţia de Artă Plastică şi Etnografie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu