Muzeul Municipiului București
24 iulie - 13 septembrie 2020
Muzeul Municipiului București vă invită să vizitați,
începând cu data de 24 iulie 2020, la Palatul Suțu, expoziția Reclama
modelează lumea. Puternic instrument de promovare, cu rolul de a convinge și
de a câștiga încrederea potențialilor cumpărători, reclama este un element
important care reflectă și poate schimba stilul de viață și evoluția gustului,
modelează atitudinile și comportamentul, sau, de ce nu, poate promova obiceiuri
nesănătoase.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 24 iulie - 13
septembrie 2020.
O combinație între comunicare și marketing, reclama a
devenit rapid parte integrantă a oricărei afaceri, folosită pentru a crea o
impresie memorabilă. Impactul pozitiv al unui produs sau serviciu și
recunoașterea acestuia pot fi cheia succesului. Reclama implică strategie și
gândire; ea poate crea emoție, căci se bazează pe culoare, pe simțul tactil, pe
miros, sunet, muzică sau gust. De multe ori, nostalgia poate determina modul în
care percepem o reclamă.
Evoluția reclamei este dictată de ritmul de schimbare a
societății, de condițiile socio-economice ale țării de referință, iar influența
ei este perpetuă. Pe măsură ce industrializarea s-a extins, oferta de produse
și nevoia de publicitate au crescut în același ritm, ilustrând modul în care
oamenii trăiesc, cumpără, mănâncă, se distrează și comunică.
Obiectele din cadrul acestei noi expoziții fac parte din mai
multe colecții ale Muzeului Municipiului București. Contribuie cu exponate:
Colecția Știință și tehnică, Colecția Diverse, Colecția Tipărituri și
imprimate, Colecția Sticlă și porțelan, Colecția Fotografii, cărți poștale și
clișee fotografice și Colecția Textile și accesorii vestimentare.
Fiecare obiect este încărcat de istorie, păstrează amintiri
și poartă o poveste.
Industria orologeră a dat lumii faimoase branduri de
ceasuri, cunoscute în întreaga lume, ceasuri folosite pentru a ține pasul cu
timpul, dar și pentru a reflecta gustul și personalitatea posesorului. Pentru a
ilustra imporanța acestora, am ales să expunem câteva piese din colecția de
ceasuri a muzeului: printre ele, un ceas bărbătesc de mână, în vitrina
intitulată Pentru dumneavoastră, domnule, care reprezintă o donație din anul
1977, donatorul "purtând acest ceas în perioada pregătirii și desfășurării
insurecției în Capitală", conform documentelor din patrimoniul muzeului; un ceas
mecanic Victoria - ceas de masă cu mecanism pe 4 rubine, produs la Fabrica de
ceasuri Victoria din Arad.
În vitrina Bomboane cu istorie veți găsi cutii de bomboane
ale celebrelor mărci românești de ciocolată de odinioară Capșa și Anghelescu - "bombonerie fină, patiserie aleasă și lucrări artistice în zahăr". Alături de
ele este expusă și cutia de bomboane confecționată special de Fabrica de
ciocolată Capșa cu ocazia vizitei Împăratului Franz Joseph I la București, în
anul 1896.
În vitrina denumită Pentru dumneavoastră, doamnă, am expus "creațiuni și modele menite să îndrumeze femeia elegantă și modernă, care ar
vrea sa fie în curent cu moda", cum suna o reclamă publicată în 1932 în Realitatea ilustrată.
Domnii sunt îndemnați: "Faceti-vă cumpărărturile necesare
numai La Vulturul de Mare cu peștele în ghiare", de către cea mai cunoscută
reclamă din perioada interbelică. Înființat în 1878 de către Theodor Athanasiu,
La Vulturul de Mare a devenit unul dintre cele mai elegante magazine din
București în perioada interbelică.
În cadrul expoziției sunt etalate și halbe de bere care au
aparținut Fabricii de bere Luther și au fost achiziționate de muzeu în anul
1966. Fabrica de bere a fost construită în 1869 de industriașul german Erhard
Luther, iar berea Luther a devenit, în scurt timp, una dintre cele mai
solicitate băuturi în hanurile și restaurantele Capitalei, fabrica Luther
câștigându-și statutul de furnizor al Curții Regale a României. Fosta Fabrică
de bere Luther poate fi admirată într-un tablou realizat în ulei pe pânză.
Pe lângă obiectele expuse, fotografiile, cărțile poștale și
tipăriturile oferă imagini de reclamă a unor produse și fabricanți de produse
tehnice, îmbrăcăminte, farmaceutice, de băuturi și ciocolată, a unor magazine
de renume, multe dintre ele de mult dispărute.
Muzeul Municipiului București vă invită la o plimbare
nostalgică în jurul reclamelor - o expresie a timpurilor trecute, pentru a
descoperi modul în care reclama a modelat și continuă să modeleze lumea
noastră.
Ortanța Constantin, Șef Birou Patrimoniu și Evidență
Centralizată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu