sâmbătă, 30 mai 2020

Un nou muzeu....ca de poveste




Muzeul Trenulețelor Valentin Banciu 


Hunedoara 


29 mai 2020





    De Ziua Copilului, în Hunedoara se va deschide Muzeul Trenulețelor Valentin Banciu. Este un loc de poveste, unde atât cei mici, cât și cei mari se pot bucura de o lume întreagă în miniatură.
    Muzeul poartă numele regretatului pilot de curse hunedorean Valentin Banciu și a fost construit de soția sa, Delia Banciu care a dorit să îi păstreze vie amintirea. Timp de un an și jumătate, dioramele din spațiul de pe Bd. Libertății nr. 4 din Hunedoara au fost meticulos aranjate de Dana Ille. Sunt nenumărate scene de vis, cuprinse de peisaje montane în care se regăsesc trenuri care se plimbă pe șine, autobuze, un elicopter, telescaun, gări, piețe, străzi, magazine și terase, toate în miniatură și cu detalii care îți taie răsuflarea. Peste toate, tronează Castelul Corvinilor, ca un omagiu adus locului în care este amplasat acest muzeu.




    Sunt trei încăperi în Muzeul Trenulețelor Valentin Banciu: una găzduiește trenulețele adunate de pilotul hunedorean timp de peste cinci decenii, alta e dedicată machetelor de mașini (visul oricărui pasionat de mașinuțe) și cea mai mare are pereții acoperiți cu diorame care "trec” prin toate cele patru anotimpuri. Se găsesc aici oameni la plajă, drumeți, gospodari, agricultori, muncitori, pescari, schiori, sportivi, copii și... chiar și Moș Crăciun!
    Biletul de intrare la acest muzeu costă 17 lei pentru adulți și 12 lei pentru copii, iar programul este de marți până duminică, între orele 10:00 – 20:00. De Ziua Copilului, intrarea va fi gratuită, cu respectarea măsurilor de protecție și distanțare socială. 
   Detalii găsiți pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/Muzeu-Valentin-Banciu-111188436905269/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu