marți, 4 februarie 2020

Piese reprezentative din colecția de arheologie...




Muzeul Civilizației Dacice și Romane


Deva


6 februarie - iunie 2020




Image may contain: text

    Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva vă invită joi, 6 februarie 2020, ora 12:00, să participați la vernisajul expoziției Piese reprezentative din colecția de arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva organizată cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, eveniment ce se va desfășura în sălile de expoziție ale Palatului Magna Curia.
    Această "expoziție-eveniment este organizată cu prilejul celui de-al XIV-lea Congres internațional de Tracologie <<Reconstituind trecutul: de la comunitățile bronzului la regatele de fier / THRACing the Past: From Bronze Communities to Iron Kingdoms>> care se va desfășura la Deva în perioada 6 - 10 mai 2020.
    Evenimentul reunește, unele dintre cele mai importante piese arheologice aflate în patrimoniul instituției. Sunt expuse, în premieră, alături de piese aflate de multă vreme în colecția muzeului, și noi descoperiri rezultate în ultimele două decenii în urma cercetărilor realizate de arheologii deveni pe șantierele sistematice sau în cadrul lucrărilor de infrastructură.
    Expoziția prezintă, succint, evoluția istorică a spațiului hunedorean în diverse perioade istorice: neolitic, eneolitic, epoca bronzului, prima și a doua epocă a fierului, epoca romană. Textele explicative sunt însoțite de hărți ale județului cu marcarea principalelor descoperiri. În vitrine sunt expuse piese care ilustrează această evoluție istorică. Printre acestea se regăsesc vase ceramice, piese de plastică (idoli, amulete), podoabe, unelte și arme confecționate din piatră, ceramică, os, corn și metal", menționează dr. Nicolae Cătălin Rișcuța, Șeful Secției de Arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
    Expoziția poate fi vizitată în perioada februarie – iunie 2020, de marți până duminică, conform programului de vizitare al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
Vă așteptăm cu drag!
Secția de Marketing și Relaţii cu Publicul
***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu