Muzeul Orașului Oradea
19 decembrie 2019 - 30 aprilie 2020
"Cornul abundenţei" a fost asociat mereu cu bogăţia şi cu
belşugul şi a fost folosit de-a lungul timpului pentru decorarea obiectelor de
lux. Luxul şi imaginea erau la fel de importante pentru nobilimea din
Transilvania secolelor XVII-XVIII ca şi pentru cea de la curţile aristocratice
europene şi aveau aceeaşi încărcătură simbolică, a afişării statutului social.
Vă invităm vineri, 20 decembrie, ora 13:00, la lansarea
expoziției Cornul Abundenţei. Luxul în lumea nobiliară transilvăneană.
Cetatea Oradea, Palatul Princiar, corp B, etaj 1, sala 12.
În cadrul expoziţiei vor putea fi admirate brâie, broşe,
pandantive, cercei, brăţări, paftale din aur sau argint, emailate sau decorate
cu pietre preţioase, arme, piese de harnaşament şi alte obiecte militare de
paradă, menite să reflecte fastul lumii nobiliare din Transilvania premodernă.
Expoziție realizată în colaborare cu Muzeul Naţional de
Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu