vineri, 29 noiembrie 2019

Revoluţia din Decembrie 1989. Locuri ale memoriei în București




Muzeul Municipiului București 


3 decembrie 2019 - 29 februarie 2020




    Muzeul Municipiului București vă invită marți, 3 decembrie 2019, ora 17:30, la vernisajul expoziției Revoluţia din Decembrie 1989. Locuri ale memoriei în București, eveniment care va avea loc la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr. 2).
    Au trecut 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. După trei decenii trăim într-o altă lume, o lume liberă și democrată, o lume în care putem vorbi despre lucrurile care ne plac ori ba, o lume în care noi alegem unde să mergem, unde să trăim și unde să murim. Este momentul să ne amintim cum a fost viața noastră înainte de acest moment de cotitură și cum este acum. Să facem o comparație coerentă și obiectivă a schimbărilor produse în acest răstimp. Și astfel ajungem să privim în trecutul nu foarte îndepărtat și să analizăm cauzele care au dus la sfârșitul comunismului în România. Să ne amintim de interzicerea întreruperii de sarcină, de imposibilitatea de a călători peste hotare, de cartela pentru zahăr și ulei, de frigul din casă sau din școală, de cum circulam pe scara autobuzului, de cozile la carne, de propaganda televizată, de defilările obligatorii sau de demolările de case și biserici.
    Împotriva tuturor acestora românii s-au ridicat în Decembrie 1989 și au reușit să-l gonească pe Nicolae Ceaușescu de la tribuna la care se obișnuise să fie confirmat și aclamat. Mitingul din 21 Decembrie 1989 a însemnat sfârșitul unui regim impus în România de trupele sovietice în urmă cu peste patru decenii. Regimul fusese zguduit de revoltele muncitorești din 1977 și 1987, iar în 1989 blocul comunist se prăbușise în toată Europa central-orientală și de Sud-Est, însă Ceaușescu nu admitea că trebuia să renunțe la putere și a ordonat reprimarea manifestațiilor anticomuniste. În urma represiunii din Timișoara, cât şi a celei din București, din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, dar și ulterior, în timpul diversiunii teroriste, au murit oameni care ieșit în stradă pentru libertate. Desfășurarea Revoluției în mai multe planuri, în mai multe locuri, este de multe ori o piedică în rememorarea de către public a evenimentelor, făcând astfel necesar un repertoriu al acestor locuri. Traseul expozițional pe care îl propunem începe din Piața Revoluției și are opriri în fiecare loc în care jertfa a fost marcată prin monumente ori plăci comemorative, troițe și cenotafe, denumiri de străzi în memoria martirilor, indicând astfel locurile memoriei Revoluției din 1989. Pe lângă acestea, prezentăm câteva proiecte de monumente și o parte a emisiunilor comemorative emise cu această ocazie.
    Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, reprezentat de directorul ştiinţific, domnul Constantin Corneanu, ne-a fost alături în acest demers, punând la dispoziție o parte dintre publicațiile proprii, pe care am ales să le expunem.
    Dinamica expoziției este completată de proiectarea filmului documentar 1989 – Un timp sărit din calendar, realizat de jurnalistul şi directorul Institutului Român de Istorie Recentă, Liviu Tofan, și care reuneşte pentru prima oară evenimentele derulate pe parcursul anului 1989 într-un film documentar – din ianuarie până în decembrie (drd. Cezar Petre Buiumaci – muzeograf)
    Expoziția poate fi vizitată la Palatul Suțu în perioada 3 decembrie 2019 – 29 februarie 2020. Maniestarea a fost realizată cu sprijinul Casa de monede, partenerul oficial al expoziției.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu