Muzeul Național al Literaturii Române
București
4 noiembrie 2019
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită luni, 4
noiembrie, de la ora 18:00, la sediul
din strada Nicolae Crețulescu 8, la un eveniment special dedicat
memoriei lui Radu G. Țeposu, critic literar, eseist și cronicar, figură
proeminentă a generației ’80 și a grupării clujene Echinox. La 20 de ani de la
dispariția sa, prieteni și colegi – George Arun, Ioan Buduca, Christian
Crăciun, Ioan Crăciun, Ioan Groșan, Ion Bogdan Lefter, Marius Oprea, Octavian
Soviany, Eugen Suciu – se întâlnesc pentru a depăna amintiri despre omul și
profesionistul Radu G. Țeposu. Evenimentul este moderat de Ioan Cristescu,
directorul MNLR.
Pe 19 aprilie 1954, în localitatea Șirnea, județul Brașov,
se naște Radu G. Țeposu. După ce, în perioada 1969-1973, frecventează Liceul Andrei
Șaguna din Brașov, în anul 1974 intră la secția de română-spaniolă a Facultății
de Filologie din Cluj-Napoca. A fost secretar general de redacție al revistei
Echinox, redactor la revistele Flacăra, Viața studențească, Amfiteatru,
director al revistei Cuvântul și al Grupului de presă Cuvântul, membru fondator
al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România și membru al Uniunii
Scriitorilor. A debutat în 1983, cu volumul Viața și opiniile personajelor, la
Editura Cartea Românească. Urmează Istoria tragică & grotescă a
întunecatului deceniu literar nouă, 1993, și ediția a II-a, 2002. În anul 1996
publică volumul Suferințele tânărului Blecher. A publicat numeroase ediții
critice, a colaborat la elaborarea Dicționarului Scriitori Români și a altor
volume colective.
N-am avut niciodată prejudecata specializării. Scriu cu
egală plăcere despre orice gen literar. Nu mă consider, așadar, un critic
specializat și-mi face egală plăcere să mă scald în efluviile lirice ale
poeziei, ori să despic în patru firul teoretic al conceptelor critice. Dacă
stau și mă gândesc bine, cred că sunt un amestesc ciudat de ironie și patetism,
de sensibilitate plastică și lirism, de predispoziție teoretizantă și explozie
imaginativă. Sau poate că nu sunt decât un om confuz, vorba domnului Cehov.
(…) constat că am
avut prea multe ambiții ca să fiu fericit pe de-a-ntregul. E o trufie să
trăiești cu dorințele încordate la maximum, ca și când ai vrea să prinzi totul,
să nu scapi nimic. Până la urmă, nu râmâi decât cu iluziile măcinate de talazul
încrâncenării, precum scoicile prefăcute în nisip. Nimic nu justifică eroismul
de a purta viața pe brațe ca pe o mireasă. Dacă aș avea bani, mi-aș cumpăra o
insulă, ca să scap de ispite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu