Lansare de carte
Pauline Delabroy-Allard
Librăria Humanitas, Cișmigiu, București
31 octombrie 2019
Editura Humanitas Fiction
vă invită joi, 31 octombrie, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la
Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) la o întâlnire cu scriitoarea franceză,
prilejuită de lansarea romanului Povestea asta este despre Sarah, recent
apărut în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu, în
traducerea Despinei Jderu.
La lansare vor participa, alături de Pauline
Delabroy–Allard, Prof. dr. habil. Lidia Cotea, Directorul Departamentului de
Limba și Literatura Franceză al Facultății de Limbi și Liberatură Străine,
Universitatea București, Despina Jderu, Președinte al Juriului Goncourt al
Universității din București, traducătoarea romanului și Simona Preda, critic
literar. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comanescu, director general al
Editurii Humanitas Fiction.
Discuția se va desfășura în limbile română şi franceză,cu
traducere în limba română, și va cuprinde, de asemenea, o sesiune de întrebări
şi răspunsuri precum și o sesiune de autografe.
Accesul la eveniment este gratuit în baza unei rezervări
prin eventbook.
Încununat cu șapte premii literare și nominalizat la Premiul
Goncourt în 2018, Povestea asta este despre Sarah, romanul de debut al tinerei
scriitoare Pauline Delabroy-Allard cunoaște un succes remarcabil, bucurându-se în
Franța de o receptare critică entuziastă și fiind deja tradus în peste zece
limbi. În străinătate, a obținut, în 2018, Premiul Goncourt – Alegerea României
și Premiul Goncourt – Alegerea Poloniei, iar în 2019, Premiul Goncourt –
Alegerea Elveției.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu