Arta plastică contemporană românească
Dan Mohanu
Muzeul de Artă Cluj-Napoca
24 octombrie - 14 noiembrie 2019
Dobrogean de origine, Dan Mohanu s-a născut în anul 1949 în
orașul Tulcea. A absolvit, în anul 1974, Institutul de Artă Nicolae Grigorescu
din București, după care a desfășurat o bogată activitate de restaurator în
pictura murală, domeniu în care are și titlul de expert. În anul 1990 a
înființat, în cadrul Universității de Artă din București, catedra de Conservare
– Restaurare, al cărei mentor și conducător a fost până în 2016.
În tot acest timp, a desfășurat o amplă activitate
expozițională, de ieșire în lume a operelor sale de atelier, fiind implicat în
proiecte personale sau de grup desfășurate pe plan național sau internațional,
în muzee și galerii de artă din București, Cluj-Napoca, Bistrița, Timișoara,
dar și din Chișinău, Sofia, Berlin, Tokyo, ș.a
Cristian Robert Velescu, unul dintre exegeții artistului,
apreciază că opera lui Dan Mohanu, departe de a fi o simplă colecție de imagini
ce s-a acumulat în decursul timpului, se identifică unui fenomen viu, apt să
devină purtător de semnificație și, în cele din urmă, să reverse întreagă
această semnificație asupra celor din jur, asupra noastră, a privitorilor, dar
și asupra simplelor obiecte neînsuflețite, acelea aflate în imediata
proximitate a artistului, din care și-a extras, poate, energia atât de necesară
primului impuls creator.
Expoziţia va fi deschisă spre vizitare în perioada 24
octombrie - 14 noiembrie 2019, de miercuri până duminică inclusiv, în
intervalul orar 10:00-17:00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu