Muzeul Municipal Călărași
21 septembrie 2019
Deschiderea din 19 septembrie 2014 a spațiilor destinate
Muzeului Municipal, în clădirea care timp de peste 100 de ani a servit ca
Primărie, a marcat o premieră în relația cetățeni - administrație și anume -
subscripția publică, sub formă de obiecte care au contribuit la dezvoltarea
colecției muzeale, subscripție care continuă și în prezent.
Misiunea Muzeului Municipal este aceea de a colecta, păstra
și valorifica elemente ale patrimoniul cultural local și universal în vederea
transmiterii acestora către generațiile următoare prin intermediul colecțiilor
tezaurizate și a acțiunilor desfășurate.
În acești 5 ani activitatea muzeului s-a desfășurat în
direcțiile asumate încă dinainte de deschidere și anume: Activitatea de
constituire a patrimoniului muzeal prin colectare, conservarea și restaurarea
bunurilor culturale, activități expoziționale, activități creative și alte
activități de promovare a valorilor locale și nu numai. Au fost găzduite
expoziții de pictură, sculptură, fotografie, ceramică, sticlă, obiecte de cult,
caricatură, goblen, obiecte hand made, bijuterii, porțelan, ateliere diferite,
conferințe ședințe, serbări, lansări de carte, concursuri, prezentări de
proiecte, prin multitudinea de activități confirmându-se necesitatea acestui nou
muzeu în spațiul călărășean. Aceste activități au dus la interacțiunea cu
dumneavoastră cei care ne oferiți cu generozitate obiecte, timp, și zâmbete
atunci când ne treceți pragul.
Vă mulțumim pentru toate acestea, pentru cele ce
vor urma și vă așteptăm să vizionați această expoziție.
Vernisajul expoziției va avea loc în deschiderea oficială a
evenimentelor organizate de Primăria Municipiului Călărași și Consiliul Local
Călărași cu ocazia aniversării celor 424 ani de atestare documentară a municipiului Călărași.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu