Muzeul Olteniei
Craiova
23 septembrie 2019
Secția Științele Naturii - Muzeul Olteniei Craiova în
colaborare cu Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti, instituție
subordonată Consiliul Judeţean Argeş, organizează, în ziua de 23 septembrie
2019, ora 11:00, parter, Str. Popa Șapcă, nr. 8, expoziția temporară
Natura,
tărâm nesecat de inspirație.
Expoziția conține 10 tablouri și se realizează în cadrul
unui parteneriat cu atelierele de educație animalieră plastică Bios Art.
Lucrările au fost realizate de către elevi ai Cercului de
pictură Culoare și Vis din Corbeni, înc adrul programului
cultural-educaţional Vacanţa de vară…la ţară ! Cercul este coordonat
de pictoriţa Elena Stoica, iar printre autorii tablourilor care vor fi expuse se
numără și Raluca Măndița – absolventă a Facultății de Design (Italia), Patricia
Stokeci - absolventă a Facultății de Design (Norvegia), Sorina Călinescu–
câștigătoare a premiului de onoare a concursului international pe teme de pictură, organizat de firma Toyota – Tokyo, Japonia.
Tablourile sunt realizate între anii 2009-2019 și conțin
imagini de interior din Muzeul Golești și imagini de exterior, cu inspirație
din Natură.
Mesagerii acestei expoziții sunt dr. Cristina Botoghină,
muzeograf - Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Camelia Călin –
cercetător științific - Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești și alți
reprezentanți ai acestei instituții de cultură.
Vernisarea expoziției vă fi urmată de desfășurarea unui
atelier Bios Art, având ca și temă inspirațională Natura, atelier practic ce va
avea ca și invitați elevi de la clasa a IV-a E, step by step, Colegiul Național
Frații Buzești Craiova, coordonați de d-le Elena Constantin și Angela Popescu –
profesori în cadrul acestei unități de învățământ.
Profesor Elena Stoica a absolvit Facultatea de Arte Plastice
a Universităţii Timişoara (1972) şi a înfiinţat, în 1976, la Albeşti, Cercul de
artă plastică intitulat Cromo, căruia i-a schimbat numele în Culoare şi vis, în
2001, când s-a mutat la Corbeni.
Puţini ştiu că dascălul este unul dintre cei 10 finalişti ai
competiţiei Liga Profesorilor Excepţionali organizată în urmă cu câţiva ani,
obținând locul III pe ţară în clasamentul final,
ceea ce nu poate dovedi decât profesionalismul cu care îşi
face meseria.
Elena Stoica cucereşte lumea cu micii pictori de la Corbeni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu