duminică, 25 august 2019

Noblețe și rafinament




Lansare de carte 


Irmgard Sedler 


Muzeul Național Brukenthal, Sibiu 


28 august 2019




    Miercuri, 28 august 2019, ora 12:00, în Palatul Brukenthal, va avea loc lansarea albumului semnat de doamna dr. Irmgard Sedler, Noblețe și rafinament, pantoful de curte din Baroc și Rococo. Albumul apărut anul acesta în Germania, este rodul muncii de trei ani a renumitei cercetătoare Irmgard Sedler, mult timp angajată a Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, și prezintă o parte din colecția de pantofi a Muzeului Castelului Neu-Augustusburg din Saxonia. Acest muzeu deține una dintre cele mai mari colecții de încălțăminte baroc și rococo din Europa. Accentul principal în cercetarea de față, este pus pe varietatea de materiale, tăieturi, ornamente care fac din pantof purtătorul unui gust elitist. 
    Pantoful arată totodată și schimbarea modei de la pantoful pentru bărbați – Ristlasche la pantoful grațios al doamnelor și la elegantul Escarpin din perioada lui Napoleon. Plăcerea vieții, exuberanța, senzualitatea și emoția au modelat în decursul timpului viața de la Palatele Europei și au găsit o expresie evidentă, printre altele, și în confecționarea rochiilor și a îmbrăcămintei. Pentru a completa silueta tipică a costumului baroc, atât feminin cât și cel masculin, tocurile înalte ale pantofului au jucat un rol important.
    Cu prilejul lansării albumului, doamna dr. Irmgard Sedler va face și o donație importantă de obiecte și carte Muzeului Național Brukenthal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu