miercuri, 17 iulie 2019

Șoimăritul – pasiune și artă




Grafică, pictută, modelaj


Dorin Cărăbeț 


Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Deva 


17 - 31 iulie 2019




   Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva,  sub egida Consiliului Județean Hunedoara și în colaborare cu Asociația Șoimarilor Români - Peregrinus, organizează expoziția de fotografie: Șoimăritul – pasiune și artă.
    Expoziția aduce în atenția publicului vizitator o artă de vânătoare străveche considerată a fi "una dintre cele mai frumoase îndeletniciri de pe pământ”, așa cum spuneau anticii. Vânătoarea cu păsări de pradă reprezintă o tradiție multiseculară românească atestată prin diverse documente ale vremurilor. Șoimul a fost întotdeauna considerat ca un simbol al libertății, puterii și mândriei, iar legătura lui cu omul s-a transformat în decursul timpului într-o emblemă. Șoimăritul este o îndeletnicire multidisciplinară, cunoștințele adepților acestei arte de vânătoare cuprinzând domenii precum pielăritul, ornitologia, cunoașterea naturii, precum și o doză inevitabilă de sensibilitate. Lucrările prezentate în această expoziție încearcă, prin intermediul actului artistic, să surprindă cel puțin patru dintre laturile domeniului: ornitologia, șoimăritul ca și tradiție istorică, ca și actualitate și totodată estetică, menționează biologul Dorin Cărăbeț, organizatorul și curatorul expoziției.
   Vor fi prezentate publicului și diverse obiecte ce sunt parte din arsenalul și rutina zilnică a șoimarului modern.
    Expoziția va putea fi vizitată până în data de 31 iulie 2019, de marți până duminică, de la orele 10:00-18:00.
Vă așteptăm cu drag!
Un pic confuz comunicatul, raportat la afiș. 
Nu văd unde este vorba despre o expoziție de fotografie...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu