Casa de Cultură Toplița
17 iulie - 30 septembrie 2019
Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni vă invită să
vizitați expoziția foto-documentare Personalități covăsnene și harghitene ale
Marii Uniri deschisă, în colaborare cu Primăria Toplița și Centrul Cultural
Toplița, la Casa de Cultură a municipilui Toplița, în cadrul celei de a XXII-a
ediții a Zilelor Miron Cristea.
Proiectul expozițional, realizat de MNCR, în cadrul
Programului Național Centenarul Marii Uniri, în colaborare cu Episcopia
Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan, Mănăstirea Sf. Prooroc Ilie din Toplița și
Muzeul Bisericii Sf. Nicolae – Prima Școala Românească din Brașov, conține
documente și fotografii, precum şi componente informaţionale privind
contribuția la pregătirea, înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri, a unor
intelectuali români originari din zona Covasna- Harghita, care au ocupat înalte
demnități ecleziastice sau laice și care prin faptele lor se înscriu în galeria
elitelor generației care a realizat întregirea României, și anume: patriarhul
Miron Cristea, mitropoliții Nicolae Colan și Alexandru Nicolescu, episcopii
Justinian Teculescu, Emilian Antal și Veniamin Nistor, protopopul Aurel Nistor,
omul politic și scriitorul Octavian Codru Tăslăuanu, scriitorul Romulus
Cioflec, medicul Pompiliu Nistor, publicistul și omul politic Ghiță Popp.
Expoziţia poate fi vizitată până în luna septembrie a.c.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu