Arta plastică contemporană românească
Dumitru Radu
Muzeul de Artă Contemporană, Sibiu
2 august 2019
Suflet răscruce, Dumitru Radu este un sangvin melancolic –
sau, dacă vreți, un coleric fantast, deopotrivă contemplativ și ziditor. Un
meșter insuflat de ethosul tradiției dar și un artist profund implicat în
contemporaneitate și în modernitatea târzie. Știe să lucreze cu lemnul dar
totodată și cu distrugătorul acestuia, cu focul în care topește și modelează
metalul.
Lucrează deopotrivă cu compasul, echerul, dalta și mistria și citește
umanitatea nu doar în termenii tradiției creștine, ci și ca pe o caravană de
persoane care mânate de trompeta solului ceresc încearcă să meargă pe drumul
sinuos al fericirii, al eternității. De multe ori în sculptura lui Dumitru Radu
se întâlnește spirala sau roata ca o reflexie și o analogie la roata vieții
care se cuprinde în cele două coordonate nașterea și moartea. În acest sens,
călătoria întoarcerii în sine, poate motivul cel mai drag lui Dumitru Radu,
trebuie citită ca un drum prin viață, coborâre în sine pentru ca mai apoi să
existe o ascensiune celestă. Călătorie inițiatică, rătăcire și cale întru
renaștere prin întoarcere la valoare, spirit și frumos.
Dumitru Radu etalează subtil existența omului în univers și
căutarea acestuia în drumul său, în actul privirii, în actul trăirii. Evidenta
sinceritate a artistului reprezintă implicit invitația adresată corpului și
sufletului să zăbovească, să mediteze, să coboare și să se înalțe totodată de
la prezentul teluric și până în misteriosul univers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu