Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Cluj - Napoca
iulie 2019
Iulie este timpul recoltării cerealelor (orz, grău, secară),
iar ca obiect al lunii propunem: îmblăciul
Încă din neolitic, după recoltarea cerealelor, începea
treieratul, care până la apariția mașinilor se făcea cu ajutorul animalelor sau
cu îmblăciul (umblăciu, blăcie, îmblăcie etc.), cu mare consum de efort și
timp.
Îmblăciul, o unealtă agricolă simplă, dar eficientă,
confecționată din lemn de esență tare (alun, gorun etc.), era alcătuită din
două bucăți de lemn. Una era mai lungă (între 1,20 – 1,50 m), de care ținea
lucrătorul unealta (numită: coadă, obîrjă, îndârja, botă) și una mai scurtă
(între 0,6 – 0,75 m) cu care se loveau spicele (numită: hădărag, hădărău,
tăvălug, bătălău). Cele două bucăți de lemn erau legate între ele cu curele din
piele (numite: oglăjii, gânjuri, oglăvi, grumăjoare) sau cu un belciug metalic.
Cerealele recoltate, adunate în snopi, erau așezate în aria de treierat și erau
bătute cu îmblăciul. Înainte de răspândirea mașinilor, în zonele mai bogate,
treieratul se prelungea până iarna, așa cum reiese și din versurile lui V.
Alecsandri:
”De nici vara nu muncești, / Nici iarna nu îmblătești”. (Doina
Haiducească IV)
Îmblăciul din imagine, cu nr. de inventar N.4910, a fost
achiziționat din localitatea Apahida, județul Cluj, în anul 1943.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu