Conferințele de joi
Mariana Vasilache-Curoșu
Muzeul Municipiului București
20 iunie 2019
Muzeul Municipiului București vă invită la conferința Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Prezent și perspective, susținută de
Mariana Vasilache-Curoşu, director adjunct al Muzeului Naţional de Istorie a
Moldovei.
Evenimentul are loc joi, 20 iunie 2019, ora 17:00, la
Palatul Suțu (Bd. Ion C. Brătianu nr. 2).
"Voi vorbi despre tot ceea ce înseamnă Muzeul Național de
Istorie a Moldovei: cea mai frumoasă clădire aflată chiar în inima Chișinăului,
istoria înființării și creșterii sale, muzeul cu cel mai mare și variat
patrimoniu, locul care reunește în cadrul evenimentelor pe care le organizează
și găzduiește cel mai variat public. Mai multe pagini vor fi dedicate
prezentării colecțiilor sale și proiectelor editoriale. Desigur, expozițiile
organizate în colaborare cu multe muzee europene, și nu doar, vor solicita
atenția publicului pentru puțin timp. Sper să reușesc să transpun în acea
prezentare toată dragostea pe care o port acestui loc și să fac curioasă cât
mai multă lume, s-o fac să-și dorească să vină la Chișinău și să descopere
personal toate secretele pe care le păstrează cel mai tânăr muzeu național din
țară dar, totodată, cel mai frumos” - Mariana Vasilache-Curoşu.
Coordonator: Cătălin D. Constantin.
Intrare - 10 lei. Prețul biletului include vizitarea
expozițiilor deschise la Palatul Suțu,
în termen de 30 de zile de la cumpărarea
biletului.
***Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul SuțuConferință despre Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu